A****** G*******
ReclamantC*** J******** D* P***** C***
PârâtAdmite acţiunea formulată de reclamantul A.G. în contradictoriu cu pârâtul C.J.P.C.. Anulează în parte Hotărârea nr. 14230/30.05.2019 cu privire la data acordării drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000. Obligă pârâtul să acorde reclamantului, în calitate de beneficiar al Legii nr. 189/2000, toate drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, începând cu data de 01.01.2004. Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată. DEFINITIVĂ. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, azi, 24.06.2020.
Hotarare 934/2020 din 24.06.2020În temeiul art. 42 alin. (6) din Decretul Preşedintelui României nr. 195/16.03.2020, constată suspendarea de drept a prezentei cauze pe durata stării de urgenţă, urmând a fi repusă pe rol din oficiu la încetarea stării de urgenţă.