H**** V******
ReclamantC*** J******** D* P***** T*****
PârâtAdmite acţiunea. Anulează decizia privind recalcularea pensiei anticipate parţiale nr. 140694/29.11.2018 emisă de C*** J******** D* P***** T*****, ca nelegală şi netemeinică, relativ la nevalorificarea veniturilor rezultate din adeverinţa nr. XVII/5774/8.10.2018 emisă de Banca Naţională a României. Obligă pârâta C*** J******** D* P***** T***** să emită o nouă decizie privind recalcularea pensiei anticipate parţiale în favoarea reclamantei H**** V******, începând cu data de 01.11.2018, cu valorificarea veniturilor realizate în intervalul iulie 1996 – iulie 2000, cu titlu de prime de vacanţă, prime şi salarii compensatorii, astfel cum acestea au fost menţionate în adeverinţa nr. XVII/5774/8.10.2018 emisă de Banca Naţională a României. Obligă pârâta C*** J******** D* P***** T***** la plata diferenţei dintre drepturile de pensie astfel recalculate şi drepturile încasate efectiv, începând cu data de 1.11.2018 şi până la data emiterii deciziei de recalculare, sume actualizate cu rata inflaţiei şi dobânda legală. Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul Tulcea. Pronunţată în şedinţa publică din data de 15 mai 2019.
Hotarare 669/2019 din 15.05.2019