P***** M***** I***
InculpatÎn temeiul art. 396 alin. 1 şi 2 C.pr.pen. raportat la art. 336 alin. 1 C.pen., cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.pr.pen. condamnă pe inculpatul P.M.I., la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul de către o persoană aflată sub influen?a alcoolului. Constată că infracţiunea pentru care a fost condamnat prin prezenta sentinţă se află în concurs cu infracţiunile pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 212/20.09.2019 pronunţată de Judecătoria Zalău, definitivă prin neapelare la 15.10.2019, în dosarul nr. 671/337/2019. În temeiul art. 97 alin. 1 C.pen., anulează suspendarea executării pedepsei sub supraveghere dispusă cu privire la pedeapsa rezultantă a închisorii de 2 ani şi 4 luni aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 212/20.09.2019 pronunţată de Judecătoria Zalău, definitivă prin neapelare, în dosarul nr. 671/337/2019. În temeiul art. 40 alin. 1 C.pen. raportat la art. 38 alin. 1 C.pen. şi 39 alin. 1 lit. b C.pen., descontope?te pedeapsa rezultantă de 2 ?i 4 luni anterior men?ionată în pedepsele componente, respectiv pedeapsa închisorii de 2 ani ?i cea a închisorii de 1 an de zile, pe care le repune în individualitatea lor, apoi contopeşte pedepsele anterioare cu pedeapsa aplicată prin prezenta sentinţă, aplică pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, la care adaugă o treime din totalul celorlalte pedepse cu închisoarea, respectiv un an de zile, pedeapsa rezultantă fiind astfel de 3 ani de închisoare. În baza art.45 alin. 4 rap. la art. 45 alin. (3) lit. a) C.pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C.pen. pe o durată de 2 ani, din care scade partea deja executată, începând cu 15.10.2019 ?i până la momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art.45 alin. (5) C.pen. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C.pen., care se va executa în ipoteza în care pedeapsa principală devine executabilă ca urmare a anulării sau revocării suspendării sub supraveghere. În baza art. 97 alin.2 rap. la art. 91 alin. 1 Cod penal dispune suspendarea executării pedepsei rezultante de 3 ani de închisoare sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 92 Cod penal, care se calculează, în temeiul art. 97 alin. 2 teza finală, de la data de 15.10.2019. În baza art. 93 alin. 1 lit. a-e Cod penal obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Sălaj, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 2 lit. b Cod penal obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. 3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Comunei Româna?i sau la Spitalul Jude?ean de Urgen?ă Zalău, pe o perioadă de 100 de zile lucrătoare. În baza art. 94 alin. 1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin.1 lit. c-e se comunică Serviciului de probaţiune de pe lângă Tribunalul Sălaj. În baza art. 94 alin. 2 Cod penal, supravegherea executării obligaţiei prevăzute în art. 93 alin. 3 se face de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Sălaj. În baza art. 91 alin. 4 Cod penal atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul în care va mai comite infracţiuni sau nu va respecta măsurile de supraveghere ori nu va executa obligaţiile ce îi revin pe durata termenului de supraveghere. În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. obligă pe inculpat la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel, în termen 10 zile de la comunicare copiei minutei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 ianuarie 2020.
Hotarare 18/2020 din 29.01.2020amână pronunţarea pentru data de 29 ianuarie 2020
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.01.2020