K***** I***** I********** R* S***
ReclamantT*** V*******
PârâtAdmite în parte cererea. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei în cuantum de 626,49 lei, reprezentând contravaloare servicii telecomunicaţii, 380,94 lei reprezentând rest plată pentru terminalele achiziţionate. Constată caracterul abuziv al clauzei prevăzute de 6.1 din cadrul anexei Termeni şi Condiţii generale referitoare la cuantumul penalităţii de întârziere şi al clauzei prevăzute de art. 10.1 raportat la art. 10.3 teza II referitoare la modul în care se stabileşte despăgubirea ca urmare a încetării premature a contractului, din cadrul anexei Termeni şi Condiţii Generale. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei în cuantum de 50 lei reprezentând cheltuieli de judecată. Respinge în rest cererea ca neîntemeiată. Executorie. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, la Tribunalul Ilfov. Cererea se va depune la Judecătoria Buftea. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei, azi, 24.10.2019.
Hotarare 6579/2019 din 24.10.2019Amână pronunţarea la data de 24.10.2019, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică azi, 08.10.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.10.2019preschimbare termen