B***** P******* O*******
PetentP****** L***** S*****
IntimatAdmite excepţia nulităţii cererii invocată de instanţă din oficiu. Anulează pentru lipsa semnăturii plângerea formulată de reclamantul B***** P******* O******* împotriva procesului-verbal de contravenţie nr. 000103 din 07.08.2019 în contradictoriu cu pârâta P****** L***** S*****. Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la judecătoria Feteşti. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi 16 iulie 2020.
Hotarare 517/2020 din 16.07.2020Suspendat de drept în baza art. 42 alin.6 din Decretul Presedintelui României 195/2020 privind instituirea stării de urgentă pe teritoriul României, pe toată perioada stării de urgentă.
Pentru a se cita petentul cu menţiunea de a semna cererea la grefa instanţei cel mai târziu la termenul acordat sub sancţiunea anulării cererii ca nesemnată.
Incheiere de sedinta din 20.02.2020