A******** L****
PetentAdmite cererea formulată de petenta ASOCIAŢIA „LUCAS” Autorizează modificările intervenite în actul constitutiv/statutul ASOCIAŢIEI „LUCAS” înfiinţată prin Încheierea civilă nr. 136/A/2006 pronunţată de Judecătoria Oradea în dosar nr. 137/A/2006, conform Hotărârea AGA din 19.03.2019 şi a Actului adiţional la actul constitutiv şi statutul asociaţiei din 19.03.2019, atestat cu nr. 24 din 19.03.2019, respectiv nr. 25 din 19.3.2019 de către avocat Fagadar Alexandra, ce vor face parte integrantă din prezenta hotărâre. Dispune efectuarea cuvenitelor menţiuni în Registrele Speciale ale Asociaţiilor şi Fundaţiilor. Cu drept de a declara apel în termen de 5 zile de la pronunţare, care se va depune la Judecătoria Oradea. Dată în cameră de consiliu şi pronunţată prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 21.03.2019.
Hotararecameraconsiliu665/2019 din 21.03.2019