P******** T******
ReclamantP******** L****
PârâtAnulează cererea formulată de petenta, pentru neîndeplinirea obligaţiilor stabilite de instanţa de judecată. Cu drept de cerere de reexaminare în termen de 15 zile de la comunicare, cererea urmând a se depune la Judecătoria Ploieşti. Pronunţată în şedinţa publică de astăzi, 18.06.2019.
Incheiere finala dezinvestire 1274/2019 din 18.06.2019Respinge cererea de ajutor public judiciar cu privire la taxa judiciară de timbru, formulată de petenta, ca neîntemeiată. Cu drept de a formula cerere de reexaminare în termen de 5 zile de la comunicare, cererea urmând a fi depusă la Judecătoria Ploiesti. Pronunţată astăzi, 29.03.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere de sedinta din 29.03.2019Amână pronunţarea la data de 29.03.2019, pronunţarea hotărârii urmând a se face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, potrivit dispoziţiilor art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă. Pronunţată în şedinţa publică de astăzi, 14.03.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.03.2019