R**** V******* V*****
PetentS** F*** R***** S**
IntimatK******* R****** S**
IntimatAdmite excepţia lipsei calităţii procesual pasive a intimatei Kaufland România SCS. Respinge plângerea contravenţională formulată în contradictoriu cu intimatul Kaufland România SCS, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Respinge plângerea contravenţională, astfel cum a fost formulată şi modificată de petentul R**** V******* V*****, în contradictoriu cu intimatul SSG Fire Rescue S.R.L., ca neîntemeiată. Respinge cererea petentului privind restituirea sumei de 100 lei, reprezentând amenda aplicată prin procesul verbal contestat, ca neîntemeiată. Constată că petentul a renunţat la petitul privind obligarea intimaţilor la plata dobânzii legale de la data perceperii sumei de 100 lei şi până la data restituirii acesteia. Admite excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere privind constatarea faptului că intimata Kaufland România SCS a renunţat la blocarea roţilor în parcările Kaufland, invocată prin întâmpinare. Respinge acest capăt de cerere, ca inadmisibil. Respinge capătul de cerere privind obligarea intimaţilor ca în termen de 5 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii să publice, pe costul lor, pe prima pagină a unui ziar de circulaţie naţională, texte de natură a exprima scuze pentru toate neplăcerile cauzate, ca inadmisibil. Anulează capătul de cerere privind obligarea intimaţilor la plata sumei de 1000 euro, cu titlu de daune morale, ca netimbrat. Respinge cererea reclamantului privind obligarea intimaţilor la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată. Cu drept de apel, în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la prezenta instanţă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, astăzi, 21.11.2019.
Hotarare 11423/2019 din 21.11.2019Amână pronunţarea la data de 21.11.2019, urmând ca pronunţarea hotărârii să se realizeze prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor prin mijlocirea grefei instan?ei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19.11.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 19.11.2019administrarea probelor propuse
Incheiere de sedinta din 08.10.2019pentru a da posibilitatea petentului să depună înscrisurile solicitate
Incheiere de sedinta din 10.09.2019pentru a se preciza/modifica o cerere
Incheiere de sedinta din 11.06.2019