M********* G******
Inculpat condamnatRespinge sesizarea Biroului de Executări Penale al Judecătoriei Bolintin Vale, ca neîntemeiată. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 09.04.2020.
Hotarare 44/2020 din 09.04.2020amână pronunţarea cauzei la data de 9 aprilie 2020
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 26.03.2020amână pronunţarea cauzei la data de 26 martie 2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.03.2020Având în vedere Hotărârea din 29.01.2020 a Adunării Generale a Judecătorilor din cadrul Judecătoriei Bolintin Vale prin care s-a hotărât organizarea formei de protest prin suspendarea activităţii de judecată începând cu data de 30.01.2020, cu excepţia cauzelor urgente aflate pe rol, pe perioadă nedeterminată, faţă de faptul că prezenta cauză nu face parte din cele menţionate expres în hotărârea sus-menţionată ca fiind cauză urgentă, va dispune amânarea judecării cauzei.
Incheiere de sedinta din 06.02.2020pentru lipsa referatului de anchetă socială
Incheiere de sedinta din 05.12.2019