U** V******
Reclamant ReclamantU** M******** - C******** L**** M********
Pârât PârâtS* I*** S**
Pârât PârâtÎn temeiul art.24 alin.5 din Legea nr.554/2004, respinge sesizarea din oficiu privind fixarea sumei datorate de pârâte cu titlu de amendă către stat ca neîntemeiată. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de comunicare. Cererea de recurs se depune la Tribunalul Vrancea. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin grefa instanţei astăzi, 29 octombrie 2021.
Incheiere finala dezinvestire din 29.10.2021amana pronuntarea la 29.10.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 22.10.2021Admite cererea astfel cum a fost formulată. Aplică primarului Unităţii administrativ teritoriale oraşul Mărăşeşti şi pârâtei S* I*** S** o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, pentru neexecutarea sentinţei civile nr.2684/17.11.2017, calculată de la data expirării termenului de 30 de zile prevăzut de art.24 alin.1 din Legea nr.554/2004. Executorie. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de comunicare. Cererea de recurs se depune la Tribunalul Vrancea. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin grefa instanţei astăzi, 31 ianuarie 2020.
Hotarare 19/2020 din 31.01.2020termen acordat la solicitarea reclamantului pentru a lua cuno?tin?ă de înscrisurile depuse la dosar
Incheiere de sedinta din 13.12.2019termen acordat pentru administrare probe
Incheiere de sedinta din 15.11.2019