B**** G*****
InculpatÎn baza art. 396 alin. 2 şi alin. 10 Cod procedură penală condamnă pe inculpatul BG la o pedeapsă de 150 de zile amendă penală, cu 25 lei ziua de amendă, adică obligă inculpatul la plata unei amenzi penale în cuantum de 3750 de lei (150 zile-amendă şi 25 lei pentru fiecare zi-amendă) conform prevederilor art. 61 alin. 2, alin. 4 lit. c Cod penal, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe prevăzută şi pedepsită de art. 336 alin. 1 Cod penal. În temeiul art. 66 alin. 1 lit. a, lit. b şi lit. i din Codul penal interzice inculpatului ca pedeapsă complementară dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a conduce categoria de vehicule B, pe o perioadă de 3 ani. În temeiul art. 70 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa complementară a publicării, o singură dată, în extras a acestei hotărâri de condamnare. Atrage aten?ia inculpatului asupra prevederilor art. 63 Cod penal privind înlocuirea amenzii penale cu pedeapsa închisorii. În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 464 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat (314 de lei – în cursul urmăririi penale şi 150 de lei – în cursul judecăţii). Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 14 octombrie 2019.
Hotarare 450/2019 din 14.10.2019A.P. 14.10.2019 ora 13:00.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 30.09.2019Conform dispoziţiilor art. 391 alin. 1 Cod procedură penală, deliberarea şi pronunţarea hotărârii va avea loc in data de 30.09.2019, ora 11:00.
Incheiere de sedinta din 16.09.2019