D***** G****** A*****
ReclamantD*** A*** I*****
PârâtAdmite în parte cererea de chemare în judecată având ca obiect „pretenţii – obligaţia de a face” formulată de reclamantul D.G. A. în contradictoriu cu pârâtul D.A.I. Respinge capătul de cerere ce vizează obligarea pârâtului la plata sumei de 9.160 lei reprezentând contravaloarea laptelui ce nu a putut fi comercializat pe piaţă, ca neîntemeiat. Respinge capătul de cerere ce vizează obligarea pârâtului la plata sumei de 1.000 lei reprezentând contravaloarea subvenţiei, ca neîntemeiat. Admite capătul de cerere ce vizează obligarea pârâtului la obţinerea crotaliilor şi a paşaportului pentru bovina pe care reclamantul a achiziţionat-o de la pârât. Obligă pârâtul să-i înmâneze reclamantului crotaliile şi paşaportul bovinei. Obligă pârâtul la plata către reclamant a sumei de 1.633 lei reprezentând cheltuieli de judecată, respectiv 633 lei reprezentând judiciară de timbru şi 1.000 lei reprezentând onorariu expertiză. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare care se va depune la Judecătoria Râmnicu Sărat. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, astăzi 19.02.2021.
Hotarare 247/2021 din 19.02.2021Amână pronunţarea la data de 19.02.2021. Pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, astăzi 04.02.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 04.02.2021pentru a se solicita relaţii
Incheiere de sedinta din 10.12.2020Repune cauza pe rol în vederea lămuririi concluziilor raportului de expertiză. Stabileşte termen de judecată la data de 10.12.2020, pentru când se vor cita părţile, reclamantul cu menţiunea de a se prezenta personal. Emite adresă către expert cu menţiunea de a preciza, anterior termenului de judecată ce se va acorda, cum a concluzionat în cuprinsul raportului de expertiză întocmit faptul că cantitatea de 2.252 l lapte a fost comercializat de reclamant pe piaţa liberă. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, astăzi 30.10.2020.
Incheiere de sedinta din 30.10.2020Amână pronunţarea la data de 30.10.2020. Pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, astăzi 16.10.2020.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 16.10.2020Amână pronunţarea la data de 16.10.2020. Pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, astăzi 01.10.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 01.10.2020pentru achitarea onorariului de expert
Incheiere de sedinta din 23.07.2020pentru comunicarea cererii de modificare a acţiunii
Incheiere de sedinta din 25.06.2020Având în vedere prevederile Decretul nr. 195 al Preşedintelui României, publicat în M.O. nr. 212 din data de 16 martie 2020, respectiv art. 42 alin. 6, constată că această cauză nu intră în dispoziţiile alin. 1, nefiind o cauză de urgenţă deosebită, Hotărârea nr. 8/18.03.2020 a Colegiului de Conducere din cadrul Curţii de Apel Ploieşti şi Hotărârea nr. 9/25.03.2020 a Colegiului de Conducere din cadrul Curţii de Apel Ploieşti, constată intervenită suspendarea de drept potrivit acestui decret, urmând ca după încetarea stării de urgenţă să se reia judecata, din oficiu, cu citarea părţilor.
Rezolutie din 02.04.2020Pentru obţinere relaţii
Incheiere de sedinta din 05.03.2020