Dosar 4728/105/2019 din 23.10.2019

contestaţie act administrativ fiscal


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 4728/105/2019
Data dosar:
23.10.2019
Instanta:
Tribunalul Prahova
Departament:
Sectia a II-a civilă, de contencios administrativ si fiscal
Obiect:
contestaţie act administrativ fiscal
Categorie:
Contencios administrativ si fiscal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 16.03.2020 la ora 9:00

    Complet: 15 FOND-CC
  • Alte soluţii

    Dispune din oficiu îndreptarea erorii materiale, strecurată în practicaua sentintei nr.238/12.03.2020 pronuntata de Tribunalul Prahova în dosarul nr. 4728/105/2019, în sensul că : in loc de ,, Pe rol solutionarea cauzei de contencios administrativ si fiscal, avand ca obiect refuz acordare drepturi protecţie sociala( persoane cu handicap, protecţia copilului), formulată de reclamantul VOINIGESCU CORNEL IOAN cu domiciliul în Băicoi, str. Narciselor, nr. 10, Judeţ PRAHOVA, în contradictoriu cu pârâta CONSILIUL JUDEŢEAN PRAHOVA - COMISIA DE EVALUARE A PERSOANELOR ADULTE CU HANDICAP PRAHOVA şi pârâta DIRECŢIA GENERALĂ DE ASISTENŢĂ SOCIALĂ ŞI PROTECŢIA COPILULUI cu sediul în Ploie?ti, Şos. Vestului, et. 14-16, Judeţ Prahova,, cum din eroare s-a mentionat, se va scrie, ,,Pe rol soluţionarea cauzei de contencios administrativ şi fiscal, având ca obiect contestaţie act administrativ fiscal, formulată de reclamanta C****** S***** D****** cu domiciliu ales la cab.av. Marcu Alin din Ploieşti, str. Ion Maiorescu, nr.2, bl.33U2, et. P, Judeţ Prahova, în contradictoriu cu pârâta A****** N******** D* A*********** F******* A************ J******** A F********* P****** P******* D******* G******* R******** A F********* P****** P******* cu sediul în Ploie?ti, str. Aurel Vlaicu, nr. 22, Judeţ Prahova.,,. Dispune din oficiu îndreptarea erorii materiale, strecurată în dispozitivul sentintei nr.238/12.03.2020 pronuntata de Tribunalul Prahova în dosarul nr. 4728/105/2019, în sensul că : in loc de ,, Admite cererea de chemare in judecata, avand ca obiect refuz acordare drepturi protecţie sociala( persoane cu handicap, protecţia copilului), formulată de reclamantul VOINIGESCU CORNEL IOAN cu domiciliul în Băicoi, str. Narciselor, nr. 10, Judeţ PRAHOVA, în contradictoriu cu pârâta CONSILIUL JUDEŢEAN PRAHOVA - COMISIA DE EVALUARE A PERSOANELOR ADULTE CU HANDICAP PRAHOVA şi pârâta DIRECŢIA GENERALĂ DE ASISTENŢĂ SOCIALĂ ŞI PROTECŢIA COPILULUI cu sediul în Ploie?ti, Şos. Vestului, et. 14-16, Judeţ Prahova,, cum din eroare s-a mentionat, se va scrie, ,,Admite cererea de chemare in judecata, având ca obiect contestaţie act administrativ fiscal, formulată de reclamanta C****** S***** D****** cu domiciliu ales la cab.av. Marcu Alin din Ploieşti, str. Ion Maiorescu, nr.2, bl.33U2, et. P, Judeţ Prahova, în contradictoriu cu pârâta A****** N******** D* A*********** F******* A************ J******** A F********* P****** P******* D******* G******* R******** A F********* P****** P******* cu sediul în Ploie?ti, str. Aurel Vlaicu, nr. 22, Judeţ Prahova.,,. Păstrează neschimbate celelalte menţiuni ale sentintei nr.238/12.03.2020 pronuntata de Tribunalul Prahova în dosarul nr. 4728/105/2019, în dosarul nr. 3207/105/2018. Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 16.03.2020.

    Incheiere indreptare eroare materiala din 16.03.2020
  • Sedinta din data de 12.03.2020 la ora 9:00

    Complet: 15 FOND-AP
  • Amână cauza

    Admite cererea de chemare in judecata. Anuleaza Decizia de angajare a raspunderii solidare nr.101453/25.04.2019 si Decizia nr. 120/30.07.2019 privind solutionarea contestatiei. Cu drept de recurs in 15 zile de la comunicare. Pronuntata in sedinta publica, azi 12.03.2020.

    Hotarare 238/2020 din 12.03.2020
  • Sedinta din data de 27.02.2020 la ora 9:00

    Complet: 15 FOND
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea la data de 12.03.2020

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 27.02.2020
  • Sedinta din data de 14.01.2020 la ora 9:00

    Complet: 15 FOND
  • Amână cauza

    faţă de cererea de amânare

    Incheiere de sedinta din 14.01.2020
  • Sedinta din data de 28.10.2019 la ora 9:00

    Complet: 6 FOND-CC
  • Încheiere

    Admite cererea de abţinere formulată de doamna judecător Duică Simona Anca. Dispune înaintarea dosarului la Serviciul Registratură, în vederea repartizării aleatorii. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţă publică azi, 28.10.2019.

    Incheierefinalacameraconsiliu din 28.10.2019

Flux dosar


Actualizare GRPD