B****** F***** D*****
Apelant ReclamantC****** J******** P***** S********* D******** D* P********** A***** T********** C********
Apelant PârâtC****** L***** P***** S********* D******** D* P********** C******
Intimat PârâtAdmite apelul declarat de apelanta pârâtă Comisia Judeţeană Constanţa pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor în contradictoriu cu apelantul reclamant Băncilă Florin-Daniel şi intimata pârâtă Comisia Locală de Fond Funciar Castelu, împotriva sentinţei civile nr. 1478/14.10.2019 pronunţate de Judecătoria Medgidia în dosarul nr. 472/256/2017*. Schimbă în parte sentinţa civilă apelată în sensul că: Respinge acţiunea formulată de reclamantul Băncilă Florin-Daniel în contradictoriu cu pârâtele Comisia Judeţeană Constanţa pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor şi Comisia Locală de Fond Funciar Castelu, ca nefondată. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate în măsura în care nu contravin prezentei decizii. Respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelantul reclamant Băncilă Florin-Daniel împotriva aceleiaşi sentinţe civile. Definitivă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 05 martie 2020.
Hotarare 388/2020 din 05.03.2020amana pronuntarea la data de 05.03.2020
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 27.02.2020amana pronunţarea la data de 27.02.2020
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.02.2020