Ş***** G********* " C********* P*****
CreditorF******* "*********
DebitorF******* "********** P*** L********* J******* S***** 2*** S***
DebitorC******** J******* G*****
CreditorM********* G***** - P*** P***** - I**** F***** P*******
CreditorAdmite raportul final întocmit de Salina 2000 SPRL în calitate de lichidator judiciar al debitorului Fundaţia „Împreună” aflat în procedură de faliment şi în consecinţă: În baza art. 175 alin. 2 din Legea 85/2014 dispune închiderea procedurii falimentului debitorului Fundaţia „Împreună”. Dispune radierea debitorului din registrul comerţului. În baza art. 180 din Legea 85/2014 dispune descărcarea lichidatorului judiciar, judecătorului sindic de orice îndatoriri sau responsabilităţi cu privire la procedură, debitor şi averea lui. În temeiul art. 179 din Legea privind procedura insolvenţei, dispune notificarea prezentei sentinţe debitorului, tuturor creditorilor, administratorului special, Direcţiei teritoriale a finanţelor publice şi oficiului registrului comerţului de pe lângă Tribunalul Galaţi pentru efectuarea menţiunii de radiere, precum şi publicarea în Buletinul procedurilor de insolvenţă. Cu apel în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunţată azi, 29.12.2021, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 474/2021 din 29.12.2021Amână pronun?area în cauză la data de 29.12.2021, solu?ia urmând a fi pusă la dispozi?ia păr?ilor prin intermediul grefei instan?ei. Pronun?ată în ?edin?a publică din data de 21.12.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 21.12.2021Mai având nevoie de timp pentru a delibera, amână pronun?area la data de 21.12.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 10.12.2021Mai având nevoie de timp pentru a delibera, amână pronunţarea la data de 10.12.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 03.12.2021Având nevoie de timp pentru a delibera, amână pronunţarea la data de 03.12.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 19.11.2021Ia act de activitatea desfăşurată de administratorul judiciar până la termenul din data de 14.10.2021. Constată că s-a depus raport final. Acordă termen la data de 19.11.2021 ora 11 în ?edin?ă publică, cu citarea prin BPI a creditorilor, a administratorului special ?i a debitoarei prin administrator judiciar, în vederea discutării raportului final. Pune în vedere administratorului judiciar să depună dovada publicării în BPI a raportului final.
Rezolutie din 14.10.2021Judecătorul sindic ia act de activitatea desfăşurată de lichidatorul judiciar desemnat în cauză până la termenul de control din data de 09.06.2021. Constată că s-a depus: rapoarte de activitate, raport asupra fondurilor. Acordă termen administrativ de control la data de 14.10.2021 pentru prezentarea raportului asupra fondurilor şi a planului de distribuire comitetului creditorilor, pentru publicarea acestuia în BPI şi pentru afişarea sa la uşa instanţei.
Rezolutie din 09.06.2021Respinge cererea de inchidere a procedurii, avand in vedere ca inca sunt acte de lichidare care trebuie efectuate in cauza, nefiind finalizata procedura de lichidare. Cu apel in 7 zile de comunicare. Acorda termen administrativ de control la data de 09.06.2021.
Incheiere de sedinta din 10.03.2021Ia act de activitatea desfăşurată de lichidatorul judiciar până la termenul din data de 19.01.2021. Constată că s-a depus raport cu propunerea de închidere nr. 31/15.01.2021. Acordă termen la data de 10.03.2021 ora 10 în sedintă publică, cu citarea prin BPI a creditorilor si a debitoarei prin lichidator judiciar, în vederea discutării raportului cu propunerea de închidere a procedurii. Pune în vedere lichidatorului judiciar să depună dovada publicării în BPI a raportului cu propunerea de închidere.
Rezolutie din 19.01.2021Admite cererea formulată administratorul judiciar Salina 2000 SPRL de trecere a debitoarei în faliment. Deschide procedura simplificată a falimentului împotriva debitoarei Fundaţia „Împreună”, conform art. 145 alin.1 lit. D din Legea nr.85/2014 modif. În temeiul art. 145 alin.2 lit. c din Legea nr.85/2014, confirmă lichidatorul judiciar Salina 2000 SPRL. Stabileşte în sarcina lichidatorului judiciar atribuţiile prevăzute de art. 64 din Legea nr.85/2014 modif. şi fixează o remuneratie pentru întreaga procedură de 4000 lei, din averea debitoarei, pe baza unui raport de activitate. Dizolvă societatea debitoare şi ridică dreptul de administrare. Dispune notificarea către creditori a deschiderii procedurii simplificate de faliment a debitoarei, cel mai târziu până la data de 21.10.2020 şi notificarea ORC Galati pentru efectuarea mentiunii, precum şi publicarea în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă. Fixează termen limită de 10 zile de la comunicarea notificării pentru înregistrarea cererilor de admitere a creanţelor născute în cursul procedurii. Fixează termen de verificare a creanţelor născute în cursul procedurii, întocmire şi publicare a tabelului suplimentar al creantelor după deschiderea falimentului în condiţiile art. 5 pct. 69 din Legea nr. 85/2014, la data de 13.11.2020. Fixează termen limită pentru întocmirea tabelului definitiv al creanţelor conform art. 5 pct. 67 teza a II-a din Legea nr. 85/2014, la data de 09.12.2020. Fixează termen administrativ de control la data de 19.01.2021. În temeiul art. 151 din Legea nr. 85/2014, dispune sigilarea bunurilor din averea debitorului şi îndeplinirea celorlalte opera?iuni de lichidare. Executorie. Cu apel în termen de 7 zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul Galaţi. Pronunţată azi, 15.10.2020, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare intermediara 180/2020 din 15.10.2020Având nevoie de timp pentru a delibera, amână pronunţarea la data de 15.10.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 01.10.2020Judecătorul sindic ia act de activitatea desfăşurată de administratorul judiciar desemnat în cauză până la termenul de control din data de 09.09.2020. Constată că s-a depus: raport de activitate nr. 438/22.06.2020, nr. 250/17.03.2020, nr. 615/03.09.2020 nr. 314/31.07.2020, tabelul definitiv al creanţelor nr. 437/22.06.2020, procesul-verbal al adunării creditorilor din daTa de 13.04.2020, tabelul preliminar al creanţelor nr. 267/25.03.2020. Stabileşte termen la data de 01.10.2020 ora 10 în şedinţă publică, cu citarea prin BPI a creditorilor, debitorului şi administratorului judiciar, în vederea judecării cererii de trecere din procedura insolvenţei în procedura falimentului, formulată de administratorul judiciar.
Rezolutie din 09.09.2020Repune pe rol cauza suspendată în baza Decretului Preşedintelui României nr. 195/2020. Constată că s-a depus: procesul-verbal al adunării creditorilor din data de 13.04.2020, tabelul preliminar de creanţe din data de 25.03.2020, procesul-verbal al adunării membrilor debitoarei din data de 04.03.2020. Acordă termen administrativ de control la data de 09.09.2020 pentru când se va comunica administratorului judiciar obligaţia de depunere a rapoartelor de activitate periodice, precum şi a dovezilor de publicare a rapoartelor în BPI, conform art 59 alin. 1 din Legea nr. 85/2014, prin care să arate care este stadiul procedurii şi ce acte de procedură mai trebuie efectuate şi pentru a depune procesul-verbal al adunării creditorilor prin care a fost confirmat în calitate de administrator judiciar, tabelul definitiv de creanţe şi raportul asupra cauzelor şi împrejurărilor care au condus la apariţia stării de insolvenţă.
Rezolutie din 13.05.2020Constată suspendarea de drept în baza articolului 42 alin. 6 din Decretul nr. 195/16.03.2020 al Preşedintelui României privind instituirea stării de urgenţă si a Decretului nr. 240/14.04.2020 al Preşedintelui României privind prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul României.
Admite cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de administratorul judiciar Salina 2000 SPRL. Dispune îndreptarea erorii materiale strecurată în cuprinsul încheierii din data 15.01.2020 şi a sentinţei civile nr. 16/29.01.2020, în sensul că se va menţiona numele corect al debitoarei, respectiv Fundaţia „Împreună” în loc de Fundaţia Împreună şi codul unic de identificare corect al acesteia, respectiv 10979004 în loc de 1097904. Cu apel în 7 zile de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Tribunalul Galaţi. Pronunţată în sedintă publică, azi, 21.02.2020.
Incheiere indreptare eroare materiala din 21.02.2020Admite cererea formulată de creditoarea Şcoala Gimnazială Specială „Constantin Pufan” pentru deschiderea procedurii insolvenţei debitoarei Fundaţia Împreună. În temeiul art.72 alin.6 din Legea nr.85/2014 dispune deschiderea procedurii generale de insolvenţă a debitoarei Fundaţia Împreună. În temeiul art.45 al.1 lit.d din Legea nr.85/2014 desemnează administrator judiciar provizoriu pe Salina 2000 SPRL. Pune în vedere administratorului judiciar, ca până la primul termen administrativ de control, să depună oferta de servicii, certificatul de atestare profesională şi asigurarea profesională obligatorie, sub sancţiunea înlocuirii sale. Stabileşte în sarcina administratorului judiciar atribuţiile prevăzute de art.58 din Legea nr.85/2014 şi fixează o remuneraţie de 4000 lei pentur întreaga procedură, pe baza unui raport de activitate. În temeiul disp.art.97 al.1 şi al.4 din Legea nr.85/2014 pune în vedere administratorului judiciar să întocmească şi să depună un raport amănun?it asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la apari?ia stării de insolvenţă, cu men?ionarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă, a posibilităţilor de reorganizare sau a propunerii de intrare în faliment, în termen de 40 de zile de la data desemnării. În temeiul art.100 din Legea nr.85/2014 dispune notificarea deschiderii procedurii asocia?ilor/ ac?ionarilor, creditorilor şi ORC de pe lângă Tribunalul Gala?i prin Buletinul procedurilor de insolvenţă, în vederea efectuării menţiunii, precum şi tuturor băncilor la care debitorul are deschise conturi. Fixează termen limită pentru înregistrarea cererilor de admitere a creanţelor asupra averii debitorului la data de 16.03.2020. Fixează termen de verificare a creanţelor, întocmire şi publicare în BPI a tabelului preliminar la data de 06.04.2020. Fixează termen limită pentru definitivarea tabelului la data de 04.05.2020. Fixează termen pentru adunarea creditorilor la data de 13.04.2020, la sediul administratorului judiciar şi convoacă creditorii debitorului. Fixează termen administrativ de control pentru verificarea stadiului de continuare a procedurii la data de 23.04.2020. Dispune deschiderea de către debitor a unui cont bancar în termen de 2 zile de la notificarea procedurii, din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii insolvenţei, iar în caz de neîndeplinire a atribuţiei contul va fi deschis de către administratorul judiciar. În temeiul disp.art.76 din legea nr.85/2014 dispune comunicarea prezentei hotărâri instanţei în a cărei jurisdic?ie se află sediul debitorului –Judecătoria Gala?i, Tribunalul Galaţi şi Curtea de Apel Galaţi. Executorie. Cu apel în termen de 7 de zile de la comunicare. Pronunţată azi, 29.01.2020, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare intermediara 16/2020 din 29.01.2020Având nevoie de timp pentru a pronun?a, amână pronun?area la 29.01.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.01.2020