T*** C**** C*******
InculpatI. În temeiul 396 al.1, 2 C.p.p. cu aplicarea art. 396 alin. (10) din C. proc. pen, art. 4 al.1 din Legea 143/2000 cu aplic. art. 41 al.1 din Codul penal condamnă inculpatul Ţ. C. C., la pedeapsa de: - 3 (trei) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept, prev. de art. 4 alin. 1 din Legea nr.143/2000. În temeiul art. 67 alin. 1 Cod penal, art. 66 alin. 1 lit. a, b Cod penal aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 1 (unu) an de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare în condiţiile art. 68 alin. 1 lit. c) Cod penal. În temeiul art. 65 alin. 1 Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa accesorie a exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a (dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice) şi b (dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată, în condiţiile art. 65 alin. 3 Cod penal. Constată că infracţiunea pentru care a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 3 (trei) luni închisoare prin prezenta sentinţă a fost săvârşită în stare de recidivă postcondamnatorie, respectiv în termenul de încercare al suspendării sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de 2 (doi) ani şi 4 (patru) luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 411/PI/17.10.2016 pronunţată în dosarul nr. 3490/30/2016 al Tribunalului Timiş definitivă prin decizia penală nr. 1506/A/08.12.2016 a Curţii de Apel Timişoara . În baza art. 96 alin.(4) C.pen. rap. la art. 43 alin.(1) C.pen. revocă suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de 2 (doi) ani şi 4 (patru) luni închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 411/PI/17.10.2016 pronunţată în dosarul nr. 3490/30/2016 al Tribunalului Timiş definitivă prin decizia penală nr. 1506/A/08.12.2016 a Curţii de Apel Timişoara şi dispune executarea acesteia alături de pedeapsa de 3 (trei) luni închisoare, aplicată prin prezenta sentinţă, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 2 (doi) ani şi 7 (şapte) luni închisoare în regim de detenţie. În temeiul art. 45 alin. 3 lit. a C. pen., rap. la art. 67 C. pen., aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a şi lit. b C. pen. (constând în dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) pe o durată de 3 ani, care începe după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate, conform art. 68 alin. 1 lit. c C. pen. În temeiul art. 45 alin. 3 lit. a şi alin. 5 C. pen., rap. la art. 65 alin. 1 şi 3 C. pen., aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b C. pen., de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată. În baza art.487 C.pr.pen., rap. la art.404 al.4 lit. d C.pr.pen. şi art. 16 rap. la art. 17 al.1 din Legea nr.143/2000 confiscă de la inculpat următoarele cantităţi de substanţe, rămase după efectuarea analizelor de laborator, respectiv 35 grame cannabis (proba) şi 5,0 grame cannabis (contraproba) , care au fost sigilate cu sigiliul MAI nr. 18809 şi apoi depuse la Camera de corpuri delicte a IPJ Timiş–S.C.J.S.E.O. conform dovezii seria TM-DR/227138 din data de 15.05.2019, fila 23 dosar urmărire penală. În temeiul art. 17 din Legea nr. 143/2000, dispune distrugerea drogurilor confiscate, potrivit art. 574 lit. d) din Codul de procedură penală, păstrarea de contraprobe fiind obligatorie. În temeiul art. 404 al.4 lit.a C.pr.pen. rap. la art. 72 al.1 C.pen. deduce din pedeapsa aplicată de 2(doi) ani şi 7(şapte) luni închisoare durata reţinerii şi a arestului la domiciliu din data de 10.02.2016 până la data de 17.10.2016. În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. obligă pe inculpat la plata sumei de 800 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. (din care 400 lei aferente fazei de urmărire penală). Cu drept de apel în 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţa publică din data de 18.03.2020.
Hotarare 119/2020 din 18.03.2020AMÂNĂ PRONUNTAREA PENTRU DATA DE 18.03.2020.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 04.03.2020Amână pronun?area pentru data de 04.03.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 19.02.2020Amână cauza pentru data de 19.02.2020, în vederea depunerii de înscrisuri în circumstanţiere.
Incheiere de sedinta din 05.02.2020