M**** I**********
InculpatR****** I***
Inculpat1.În baza art. 335 alin. 1 Cod Penal, cu aplic. art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul MOISE IOAN EDUARD, la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere. În baza art. 336 alin. 1 Cod Penal, cu aplic. art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul MOISE IOAN EDUARD, la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului. În baza art. 67 alin. 1 Cod penal interzice inculpatului cu titlu de pedeapsă complementară exercitarea dreptului prevăzut de art. 66 alin. 1 lit. i Cod penal, respectiv dreptul de a conduce autovehicule în sensul art. 6 pct. 6 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, pe o perioadă de 2 ani. În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. 1 lit. i Cod penal interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea dreptului prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. i Cod penal, respectiv dreptul de a conduce autovehicule în sensul art. 6 pct. 6 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice. În baza art. 38 alin. 2 raportat la art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 1 an închisoare, la care adaugă sporul obligatoriu de o treime din cealaltă pedeapsă aplicată, respectiv 4 luni închisoare, inculpatul urmând a executa pedeapsa rezultantă de 1 an şi 4 luni închisoare. În baza art. 91 Cod penal, suspendă sub supraveghere executarea pedepsei rezultante pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani, care curge de la data rămânerii definitive a prezentei, conform art. 92 Cod penal. În baza art. 93 alin. 1 Cod penal obligă inculpatul, pe durata termenului de supraveghere, la respectarea următoarelor măsuri de supraveghere: - să se prezinte la serviciul de probaţiune Braşov, la datele fixate de acesta; - să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; - să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; - să comunice schimbarea locului de muncă; - să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. art. 93 alin 2 Cod penal impune inculpatului să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. 3 Cod penal cu aplic. art. 404 alin. 2 Cod procedură penală obligă inculpatul ca, pe parcursul termenului de supraveghere, să presteze 70 de zile de muncă neremunerată în folosul comunităţii, în cadrul Primăriei Municipiului Făgăraş sau în cadrul Primăriei Comunei Şercaia. Atrage atenţia inculpatului cu privire la dispoziţiile art. 96 alin. 1 şi alin. 4 Cod penal referitoare la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în situaţia în care, cu rea credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere ori nu execută obligaţiile impuse precum şi în situaţia săvârşirii unei noi infracţiuni intenţionate în interiorul termenului de supraveghere. În baza art. 45 alin. 1 Cod penal, interzice inculpatului cu titlu de pedeapsă complementară exercitarea dreptului prevăzut de art. 66 alin. 1 lit. i Cod penal, respectiv dreptul de a conduce autovehicule în sensul art. 6 pct. 6 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, pe o perioadă de 2 ani, ce se execută de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe, conform art. 68 alin. 1 lit. b Cod penal. În baza art. 45 alin. 3 Cod penal, interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea dreptului prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. i Cod penal, respectiv dreptul de a conduce autovehicule în sensul art. 6 pct. 6 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, care se va executa în ipoteza în care pedeapsa principală devine executabilă Constată că inculpatul MOISE IOAN EDUARD a fost reţuinut pe o perioadă de 24 de ore, în intervalul 16.08.2019, orele 13.00 - 17.08.2019, orele 13.00. În baza art. 404 alin. 1 lit. b raportat la art. 399 alin. 1 Cod de procedură penală menţine măsura controlului judiciar luată faţă de inculpatul MOISE IOAN EDUARD, dispoziţie executorie. 2. În baza art. 335 alin. 1 Cod Penal, cu aplic. art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul R****** I***, , la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere. În baza art. 335 alin. 3 Cod Penal, cu aplic. art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul R****** I***, la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui autoturism fără permis de conducere. În baza art. 38 alin. 2 raportat la art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 1 an închisoare, la care adaugă sporul obligatoriu de o treime din cealaltă pedeapsă aplicată, respectiv 2 luni închisoare, inculpatul urmând a executa pedeapsa rezultantă de 1 an şi 2 luni închisoare. În baza art. 91 Cod penal, suspendă sub supraveghere executarea pedepsei rezultante pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani, care curge de la data rămânerii definitive a prezentei, conform art. 92 Cod penal. În baza art. 93 alin. 1 Cod penal obligă inculpatul, pe durata termenului de supraveghere, la respectarea următoarelor măsuri de supraveghere: - să se prezinte la serviciul de probaţiune Braşov, la datele fixate de acesta; - să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; - să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; - să comunice schimbarea locului de muncă; - să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. art. 93 alin 2 Cod penal impune inculpatului să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. 3 Cod penal cu aplic. art. 404 alin. 2 Cod procedură penală obligă inculpatul ca, pe parcursul termenului de supraveghere, să presteze 70 de zile de muncă neremunerată în folosul comunităţii, în cadrul Primăriei Municipiului Făgăraş sau în cadrul Primăriei Comunei Şercaia. Atrage atenţia inculpatului cu privire la dispoziţiile art. 96 alin. 1 şi alin. 4 Cod penal referitoare la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în situaţia în care, cu rea credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere ori nu execută obligaţiile impuse precum şi în situaţia săvârşirii unei noi infracţiuni intenţionate în interiorul termenului de supraveghere. În baza art. 274 alin. 1 Cod de procedură penală obligă inculpaţii la plata sumei de 300 lei, fiecare, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat. În baza art. 275 alin. 6 Cod de procedură penală onorariul apărătorului din oficiu cu privire la inc. MOISE IOAN EDUARD (av. Scarlat Corneliu), în cuantum de 795 lei pentru procedura camerei preliminare şi 868 lei pentru judecarea fondului, rămâne în sarcina statului şi se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 30.12.2019.
Hotarare 337/2019 din 30.12.2019Amână pronunţarea la data de 30.12.2019
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.12.2019