P** P****
ReclamantC*** J******** D* P***** M********
PârâtAdmite cererea formulată de petentul P. P., în contradictoriu cu pârâta C*** J******** D* P***** M********. Dispune restituire cauţiunii în cuantum de 181,60 lei, cosemnată la CEK BANK prin recipisa de consemnare nr. 205344194/1 din 27-03-2019 şi înregistrată în registrul de valori al instanţei sub nr. 89/2019. Cu drept de recurs la Curtea de Apel Cluj în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de recurs urmând a fi depusă la Tribunalul Maramureş. Pronunţată azi, 15 octombrie 2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Incheiere finala dezinvestire din 15.10.2019Amână pronunţarea soluţiei la data de 15.10.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 01.10.2019