O****** N******* A* R********** C********* P*** O****** R********** C********* D* P* L**** T********* M****
ReclamantC****** S*****
PârâtRespinge cererea formulată de reclamantul Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, cu sediul în Bucureşti, B-dul Unirii, nr. 74 , sector 3 reprezentat prin Adina Nicoleta Bercea în calitate de director al Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Mureş, cu sediul social în municipiul Târgu Mureş, str. Zăgazului, nr. 14/A, jud. Mureş, în contradictoriu cu pârâta C****** S***** cu sediul în Târgu Mureş, str. Hunedoara, nr. 9, ap. 38, jud. Mureş, având nr. de ordine în Registrul Comerţului J26/923/2008 şi CUI 23908200. Cu drept de apel, care se va depune la Tribunalul Specializat Mureş, în termen de 30 de zile de la comunicare. Apelantul va depune o copie a apelului la oficiul registrului comerţului la care este înregistrată societatea a cărei dizolvare a fost pronunţată. Pronunţată în conformitate cu prevederile art. 396 al. 2 Cod procedură civilă prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în data de 06 martie 2020.
Hotararecameraconsiliu33/2020 din 06.03.2020În baza art.396 Cod procedură civilă, din lipsă de timp pentru deliberare amână pronunţarea la data de 06 martie 2020, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei potrivit art. 396 pct.2 Cod procedură civilă.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.02.2020