O*** - O****** R********** C********* D* P* L**** T********* B*******
ReclamantC****** T**** S**
PârâtC****** T**** S*** P*** A************ A********** G****************
PârâtAdmite cererea de îndreptare eroare materială. Îndreaptă eroarea materială strecurată în cuprinsul sentinţei nr. 170 din 23 mai 2019 pronunţată de Tribunalului Botoşani – Secţia a II – a Civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal în dosarul nr. 477/40/2019, în sensul că se va consemna în mod corect numele pârâtei, respectiv „C****** T**** S**”, în loc de „CASCON TOTAL SRL”, cum din eroare s-a trecut. Prezenta încheiere face corp comun cu sentinţa nr. 170 din 23 mai 2019 pronunţată de Tribunalului Botoşani – Secţia a II – a Civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal în dosarul nr. 477/40/2019. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la data efectuării publicităţii conform dispoziţiilor art. 237 alin. 10 din Legea nr. 31/1990, apelantul urmând a depune o copie a apelului la Oficiul Registrului Comerţului în care este înregistrată societatea. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 05.06.2019.
Incheiere indreptare eroare materiala din 05.06.2019Admite cererea formulată de către reclamantul Oficiul Naţional al Registrului Comerţului în contradictoriu cu pârâta CASCON TOTAL S.R.L. Dispune radierea din Registrul Comerţului a pârâtei CASCON TOTAL S.R.L., cu număr de ordine în Registrul Comerţului J7/274/2008, având cod unic de înregistrare 23748494. Dispune înregistrarea în registrul comerţului a menţiunii de radiere şi efectuarea formalităţilor de comunicare şi publicitate a prezentei sentinţe în condiţiile art. 237 alin. 10 din Legea nr. 31/1990, respectiv comunicarea sentinţei societăţii, Oficiului Registrului Comerţului pentru radierea societăţii din registrul comerţului, Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Iaşi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Botoşani şi se va publica, cu titlu gratuit, pe pagina de internet a Oficiului Naţional al Registrului Comerţului sau pe portalul de servicii on-line al acestuia. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la data efectuării publicităţii conform dispoziţiilor art. 237 alin. 10 din Legea nr. 31/1990, apelantul urmând a depune o copie a apelului la Oficiul Registrului Comerţului în care este înregistrată societatea a cărei radiere a fost pronunţată. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 23 mai 2019.
Hotararecameraconsiliu170/2019 din 23.05.2019