S****** D****** - S********
ReclamantC***** Ş***** - P*** P*****
PârâtAdmite sesizarea din oficiu a Biroului de executări civile din cadrul Judecătoriei Suceava având ca obiect acţiune în constatare privind pe petentul Scoicea Dumitru Strugurel, şi pe intimata Comuna Şcheia Constată intervenită prescripţia executării sancţiunii prestării unei activităţi în folosul comunităţii pe o durată de 54 ore de muncă aplicată petentului Scoicea Dumitru Strugurel prin Sentinţa Civilă nr. 1089 din data de 11.03.2014 pronunţată de Judecătoria Suceava în dosarul nr. 8323/314/2013. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune, sub sancţiunea nulităţii, la Judecătoria Suceava. Pronunţată prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor prin grefa instan?ei, astăzi, data de 12.12.2019.
Hotarare 5572/2019 din 12.12.2019