C****** I** D*****
Apelant InculpatS***** R**** P*** A*** R*********** D* D**** P******* P*** A*** A****
Apelant Parte civilăAdmite apelul formulat de inculpatul C****** I** D*****, împotriva sentin?ei penale nr. 203 din data de 21 Iunie 2019, pronun?ată de Tribunalul Argeş, în dosarul nr. 4795/109/2018. Desfiinţează în parte sentinţa şi rejudecând: Reţine în favoarea inculpatului C****** I** D***** circumstanţa atenuantă prev.de art. 75 alin.2 lit.a) Cod penal. Reduce pedeapsa aplicată inculpatului C****** I** D***** de la 2 ani închisoare la 1 an şi 4 luni închisoare. Reduce şi termenul de supraveghere de la 3 ani la 2 ani. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei penale apelate. Respinge, ca nefondat, apelul declarat de partea civilă Statul Român prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală reprezentată de DGRFP Ploieşti-AJFP Argeş, împotriva aceleiaşi sentinţe. Cheltuielile judiciare avansate de stat, în apel, rămân în sarcina acestuia. Onorariul parţial al apărătorului desemnat din oficiu în cuantum de 217 lei, se achită din fondurile Ministerului Justiţiei şi rămâne în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 3 decembrie 2019, la Curtea de Apel Piteşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Hotarare 1014/2019 din 03.12.2019amână pronunţarea la data de 3 decembrie 2019
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.11.2019Admite cererea de amânare a cauzei pentru a-şi angaja avocat ales, formulată de apelantul – inculpat C****** I** D*****. Menţine împuternicirea avocaţială a apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea avocatului ales al apelantului – inculpat, punând în vedere acestuia să se prezinte şi la următorul termen de judecată Amână judecarea cauzei la data de 25 noiembrie 2019, pentru când părţile au cunoştinţă de proces, nemaifiind citate. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 octombrie 2019, la Curtea de Apel Piteşti – la Curtea de Apel Piteşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Incheiere de sedinta din 28.10.2019