G**** O*****
Intimat InculpatM******* V************
Contestator InculpatC****** I*********
Intimat InculpatM******* E****
Intimat InculpatO***** I*********
Intimat InculpatÎn temeiul art. 425/1 alin. 7 pct. 2 lit. a C. pr. Pen., admite contestaţia formulată de inculpatul M.V.V. (d.p.) împotriva încheierii penale nr. 76/CP/3 iunie 2019 pronunţate de către judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul Mureş în dosarul nr. 479/102/2019/a1şi, în consecinţă: Desfiinţează în parte încheierea penală atacată şi, soluţionând cauza: a) Înlătură din încheierea atacată dispoziţia de respingere integrală a cererilor formulate de inculpatul M.V.V., precum şi constatările referitoare la legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală în cauză. b) Constată că, prin încheierea penală pronunţată la data de 21 august 2019 de către Completul de cameră preliminară de la Curtea de Apel Tg.-Mureş: -au fost admise în parte cererile şi excepţiile formulate de inculpatul M.V.V., -a fost sancţionată potrivit art. 282 alin. 1 C. pr. pen., cu nulitatea relativă Ordonanţa emisă la data de 15 octombrie 2018 de Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureş în dosarul nr. 1057/P/2016, în partea referitoare la dispoziţia de efectuare a unei constatări tehnico-ştiinţifice pentru calcularea prejudiciului cauzat prin evidenţierea în actele contabile a operaţiunilor comerciale fictive de către SC ALVI TRANS SRL. -a fost exclus din materialul probator Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică încheiat la data de 19 decembrie 2018 de către specialistul antifraudă din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş (filele 80-83, dosar de urmărire penală). -a fost respins restul cererilor şi excepţiilor invocate de inculpatul M.V.V.. c) Menţine constatarea din încheierea penală atacată, privind legalitatea sesizării instanţei, precum şi dispoziţia de începere a judecăţii în ceea ce-l prive?te pe inculpatul M.V.- V., pentru infrac?iunea de evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută de art. 9 alin. 1 litera c din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. 1 C. pen. (2 acte materiale), pe inculpatul G.A.O., pentru complicitate la infracţiunea de evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută de art. 48 alin.1 Cod penal raportat la art. 9 alin. 1 litera c din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. 1 C. pen. (6 acte materiale), pe inculpatul C.I.-A., pentru infrac?iunea de evaziune fiscală, prevăzută de art.9 alin. 1 litera c din Legea nr.241/2005, pe inculpatul M.E., pentru infrac?iunea de evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută de art. 9 alin. 1 litera c din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. 1 C. pen. (2 acte materiale) şi pe inculpatul O.I.-D., pentru infrac?iunea de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. 1 litera c din Legea nr. 241/2005. Potrivit art. 275 alin. 3 C. pr. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în contestaţie rămân în sarcina statului. Conform art. 275 alin. 6 C. pr. pen., onorariile avocaţilor desemnaţi din oficiu pentru inculpaţii intimaţi G.O., C.I.A. şi M.E., în sume de câte 313 lei, se plătesc din fondurile Ministerului Justiţiei. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu la data de 20 septembrie 2019.
Incheiere finala dezinvestire 59/2019 din 20.09.2019Stabileşte termen pentru deliberare şi pronunţare a hotărârii la data de 20 septembrie 2019, ora 12.00, sala 52.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.09.2019Admite în parte cererile şi excepţiile formulate de inculpatul M.V.V. şi, în consecinţă: În baza art. 347 alin. 3 cu referire la art. 345 alin. 3 şi art. 102 alin. 3 C. pr. pen.: A) (i) Sancţionează, potrivit art. 282 alin. 1 C. pr. pen., cu nulitatea relativă Ordonanţa emisă la data de 15 octombrie 2018 de Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureş în dosarul nr. 1057/P/2016, în partea referitoare la dispoziţia de efectuare a unei constatări tehnico-ştiinţifice pentru calcularea prejudiciului cauzat prin evidenţierea în actele contabile a operaţiunilor comerciale fictive de către SC ALVI TRANS SRL. (ii) Exclude din materialul probator Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică încheiat la data de 19 decembrie 2018 de către specialistul antifraudă din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş (filele 80-83, dosar de urmărire penală). B) Respinge restul cererilor şi excepţiilor invocate de inculpatul M.V.V. Fixează termen de dezbateri la data de 13 septembrie 2019, ora 9:30, cu citarea părţilor şi încunoştinţarea avocaţilor. Pronunţată în camera de consiliu la data de 21 august 2019.
Incheiere de sedinta din 21.08.2019Amână pronunţarea la data de 21 august 2019 ora 12,00.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.08.2019amânarea cauzei pentru lipsa de procedură cu intimaţii inculpaţi G.O., C.I.A, M.E. Emiterea unei adrese către Parchetul de pe lâmgă Curtea de Apel Tg Mureş pentru a comunica Ordonanţa nr. 15.10.2018.
Incheiere de sedinta din 28.06.2019