T******** A****
ReclamantC*** J******** D* P***** A****
PârâtAdmite în parte acţiunea. Obligă pârâta să recalculeze drepturile de pensie ale reclamantului prin valorificarea veniturilor brute menţionate în adeverinţele nr. 3923/18.06.2019 eliberată de SC PUBLITRANS 2000 SA şi nr. 2176/19.06.2019 eliberată de SC AQUATERM AG’98 SA, precum şi să plătească acestuia diferenţele drepturilor de pensie începând cu 01.09.2019. Executorie provizoriu de drept. Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel depunându-se la Tribunalul Argeş. Pronunţată azi 01.10.2020.
Hotarare 2219/2020 din 01.10.2020Încuviinţează proba cu înscrisuri solicitată de reclamant prin acţiune. Ia act că pârâta nu a depus înscrisuri în apărare. Se emite adresă către pârâtă să înainteze, în copie certificată, cererea de recalculare a pensiei în raport de adeverinţele nr.3923/18.06.2019 emisă de Publitrans 2000 SA şi nr. 2176/19.06.2019 emisă de Aquaterm AG 98 SA, depuse de reclamant la pârâtă, purtând viza din care să rezulte data înregistrării cererii la pârâtă. De asemenea, să depună pârâta decizia pe care a emis-o în soluţionarea cererii de recalculare. Amână judecarea cauzei la data de 01.10.2020. Se citează părţile. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 18 Iunie 2020, la Tribunalul Arges, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale.
Incheiere de sedinta din 18.06.2020Amâna cauza la data de 18.06.2020. Se citează părţile. Pronunţată în şedinţa publică de la 12 Martie 2020, la Tribunalul Arges, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale
Incheiere de sedinta din 12.03.2020Amâna cauza la data de 12.03.2020, pentru când se citează părţile. Pronunţată în şedinţa publică de la 16 Ianuarie 2020, la Tribunalul Arges, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale.
Incheiere de sedinta din 16.01.2020