S********* Î********* P************* D****** C***** B****** P*** R***** L***** C* S***** A*** L* C** A* D*** B*****
ReclamantL***** C* P****** S****** B***** P*** R***** L****
PârâtAdmite cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul SINDICATUL ÎNVĂŢĂMÂNT PREUNIVERSITAR „DIACONU CORESI” JUDEŢUL BRAŞOV în numele membrilor de sindicat CEAUŞU LIVIU , TIG IOAN-MARIUS şi NAZARIE GEORGETA în contradictoriu cu pârâtul LICEUL CU PROGRAM SPORTIV BRAŞOV, prin reprezentat legal, şi în consecinţă: Obligă pârâtul să calculeze membrilor de sindicat reprezentaţi de reclamant, gradaţia de merit în cuantum de 25 % din salariile de bază deţinute începând cu data de 01.01.2018 şi să le plătească acestora diferenţele de drepturi salariale dintre drepturile astfel calculate şi cele deja încasate, sumele urmând să fie actualizate cu indicele de inflaţie şi dobânda legală calculate până la data efectuării plăţii. Obligă pârâtul să calculeze şi să plătească membrilor de sindicat reprezentaţi de reclamant, gradaţia de merit în cuantum de 25 % din salariile de bază aflate în plată, până la data la care acestea nu vor mai îndeplini condiţiile legale pentru acordare sau până la modificarea legislaţiei ce reglementează acest drept. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. În cazul formulării cererii de apel, aceasta se depune la Tribunalul Braşov. Pronunţată azi, 10.04.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei în conformitate cu prevederile art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă.
Hotarare 234/2020 din 10.04.2020Amână pronunţarea pentru data de 10.04.2020, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 27.03.2020Având în vedere lipsa de timp pentru deliberare, în temeiul dispoziţiilor art 396 din Codul de procedură civilă, amână pronunţarea pentru data de 27.03.2020, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.03.2020