Dosar 482/325/2019/a3 din 29.03.2019

verificare măsuri preventive (art.208 NCPP)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 482/325/2019/a3
Data dosar:
29.03.2019
Instanta:
Judecătoria Timișoara
Departament:
SECŢIA PENALĂ
Obiect:
verificare măsuri preventive (art.208 NCPP)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 01.04.2019 la ora 11:00

    Complet: C7P
  • Încheiere

    În baza art. 208 alin. (2) şi (5) Cod de procedură penală şi art. 362 alin. (2) Cod de procedură penală constată că subzistă temeiurile care au determinat luarea măsurii preventive a controlului judiciar şi constată legalitatea şi temeinicia măsurii controlului judiciar luate faţă de inculpatul Cociu Alex, pentru săvâr?irea infrac?iunilor de: ,,ucidere din culpă” faptă prev. de art. 192 alin. (2) Cod Penal, ,,părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea poliţiei sau a procurorului care efectuează cercetarea locului faptei, de către conducătorul vehiculului implicat într-un accident de circulaţie” faptă prev. de art. 338 alin. (1) Cod Penal, totul cu aplicarea art. 38 alin. (1) Cod penal. În baza art. 208 alin. (3) Cod de procedură penală raportat la art. 207 alin. (4) Cod de procedură penală, menţine măsura preventivă a controlului judiciar luate faţă de inculpatul Cociu Alex, cu datele de identificare de mai sus, urmând ca verificarea legalităţii şi temeiniciei acesteia să fie efectuată înaintea expirării termenului de 60 de zile prevăzut de art. 208 alin. (5) Cod de procedură penală, respectiv înainte de data de 30.05.2019. În baza art. 215 alin. (1) Cod de procedură penală, pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul va trebui să respecte următoarele obligaţii: a) să se prezinte la Judecătoria Timişoara ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată Judecătoria Timişoara cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la I.P.J. Timiş - Serviciul de Investigaţii Criminale - Biroul Supravegheri Judiciare, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat. În baza art. 215 alin. (2) Cod de procedură penală, pe timpul controlului judiciar, va impune inculpatului respectarea următoarei obligaţii: a) să nu depăşească limita teritorială a României, decât cu încuviinţarea prealabilă a organului judiciar. În temeiul art. 215 alin. (3) Cod de procedură penală va atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. În temeiul art. 215 alin. (4) Cod de procedură penală supravegherea respectării de către inculpatul Cociu Alex a obligaţiilor care îi revin pe durata controlului judiciar se va realiza de I.P.J. Timiş - Serviciul de Investigaţii Criminale - Biroul Supravegheri Judiciare. În temeiul art. 215 alin. (5) Cod de procedură penală va dispune comunicarea unei copii a prezentei încheieri inculpatului, I.P.J. Timiş, I.P.J. Timiş - Serviciul de Investigaţii Criminale - Biroul Supravegheri Judiciare, Serviciului Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor Timiş, Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră. În temeiul art. 275 alin. (3) Cod de procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat în cadrul prezentei proceduri judiciare, vor rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 01 Aprilie 2019.

    Incheierefinalamasuripreventivefazadejudecata din 01.04.2019

Flux dosar


Actualizare GRPD