D** S*****
InculpatM******* A********
InculpatÎn temeiul art. 278 Cod procedură penală dispune, îndreptarea erorii materiale strecurate în cuprinsul alin. 10 al mandatului de arestare preventivă nr. 9 din 01.11.2019, emis în dosarul nr. 4832/289/2019 al Judecătoriei Reghin de către Judecătorul de drepturi şi libertăţi, urmând ca dispozitivul mandatului de arestare preventivă nr. 9 din 01.11.2019 să aibă următorul conţinut: „ORDON Arestarea preventivă a inculpatului M******* A********, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de astăzi, 01 noiembrie 2019 şi până la data de 30 noiembrie 2019, inclusiv. Organele de poliţie îl vor reţine şi preda pe inculpatul M******* A********, la centrul de reţinere şi arestare preventivă din cadrul IPJ Mureş. Administraţia locului de deţinere, îl va primi şi reţine pe inculpatul M******* A******** înaintând la instanţă dovada de executare a măsurii arestării preventive”. Celelalte dispoziţii ale mandatului de arestare preventivă, rămân neschimbate. Pronunţată în şedinţa publică, azi 05 noiembrie 2019
Incheiere indreptare eroare materiala din 05.11.2019În conformitate cu prevederile art. 226 alin. (1) Cod de procedură penală, admite propunerea de arestare preventivă a inculpaţilor DAN ŞTEFAN şi M******* A******** formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Reghin. În temeiul art. 226 alin. (2) Cod procedură penală, coroborat cu art. 223 alin. (2) Cod procedură penală, art. 202 alin. (1) şi (4) lit. e) Cod procedură penală dispune arestarea preventivă a inculpatului DAN ŞTEFAN, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de astăzi, 01 noiembrie 2019 şi până la data de 30 noiembrie 2019, inclusiv, pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la furt calificat în formă continuată, două acte materiale, faptă prevăzută de art. 48 alin. (1) şi (2) Cod penal raportat la art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. d), alin. (2) lit. b) Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. (1) Cod penal (persoane vătămate Vlasiu Andronic şi Ispas Ioana Adriana din municipiul Târgu Mureş), faptă comisă la data de 28 august 2019, complicitate la furt calificat, faptă prevăzută de art. 48 alin. (1) şi (2) Cod penal raportat la art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. d), alin. (2) lit. b) Cod penal (persoană vătămată Dan Sorin din municipiul Reghin), comisă la data de 24 septembrie 2019, complicitate la furt calificat, faptă prevăzută de art. 48 alin. (1) şi (2) Cod penal raportat la art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. d), alin. (2) lit. b) Cod penal (persoană vătămată Mera Mircea Gabriel din municipiul Reghin), comisă la data de 30 septembrie 2019, complicitate la furt calificat, faptă prevăzută de art. 48 alin. (1) şi (2) Cod penal raportat la art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. d), alin. (2) lit. b) Cod penal (persoană vătămată Sachelarie Lucian din municipiul Reghin), comisă la data de 10 octombrie 2019 şi complicitate la furt calificat în formă continuată – două acte materiale, faptă prevăzută de art. 48 alin. (1) şi (2) Cod penal raportat la art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. d), alin. (2) lit. b) Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. (1) Cod penal (persoane vătămate Roşca Cristina şi Gherghel Florin Iulian din municipiul Baia Mare), comisă la data de 21 octombrie 2019 şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, faptă prevăzută de art. 342 alin. (2) Cod penal, toate cu aplicare art. 38 alin. (1) Cod penal . În temeiul art. 226 alin. (2) Cod procedură penală, coroborat cu art. 223 alin. (2) Cod procedură penală, art. 202 alin. (1) şi (4) lit. e) Cod procedură penală dispune arestarea preventivă a inculpatului M******* A********, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de astăzi, 01 noiembrie 2019 şi până la data de 30 noiembrie 2019, inclusiv, pentru săvârşirea furt calificat în formă continuată, două acte materiale, faptă prevăzută de art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. d), alin. (2) lit. b) Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. (1) Cod penal (persoane vătămate Vlasiu Andronic şi Ispas Ioana Adriana din municipiul Târgu Mureş), faptă comisă la data de 28 august 2019, furt calificat, faptă prevăzută de art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. d), alin. (2) lit. b) Cod penal (persoană vătămată Dan Sorin din municipiul Reghin), comisă la data de 24 septembrie 2019, furt calificat, faptă prevăzută de art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. d), alin. (2) lit. b) Cod penal (persoană vătămată Mera Mircea Gabriel din municipiul Reghin), comisă la data de 30 septembrie 2019, furt calificat, faptă prevăzută de art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. d), alin. (2) lit. b) Cod penal (persoană vătămată Sachelarie Lucian din municipiul Reghin), comisă la data de 10 octombrie 2019 şi furt calificat în formă continuată – două acte materiale, faptă prevăzută de art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. d), alin. (2) lit. b) Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. (1) Cod penal (persoane vătămate Roşca Cristina şi Gherghel Florin Iulian din municipiul Baia Mare), comisă la data de 21 octombrie 2019, fiecare cu aplicarea art. 41 alin. (1) Cod penal raportat la art. 43 alin. (1) Cod penal, toate cu aplicare art. 38 alin. (1) Cod penal. În temeiul art. 275 alin. (3) Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. În temeiul art. 274 alin. (1) teza a II-a Cod procedură penală, onorariul apărătorilor din oficiu care au asigurat apărarea inculpaţilor, în sumă de 616 lei rămân în sarcina statului ?i se vor plăti din fondurile speciale ale Ministerului Justi?ie în contul Baroului Mure? Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare, pentru cei prezenţi şi de la comunicare pentru cei lipsă, ce se depune la judecătorul de drepturi şi libertăţi care a pronunţat încheierea atacată. Soluţionată în camera de consiliu, azi 01 noiembrie 2019, ora 1615.
Incheiere finala dezinvestire 128/2019 din 01.11.2019