B**** A*****
InculpatÎn baza art. 335 alin. 1 Cod penal cu aplic. art. 375 ?i 396 alin. 10 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul B**** A***** …., la pedeapsa de 8 luni închisoare, pentru săvâr?irea infrac?iunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere. În baza art. 323 Cod penal cu aplic. art. 375 ?i 396 alin. 10 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul B**** A***** la pedeapsa de 2 luni închisoare, pentru săvâr?irea infrac?iunii de uz de fals. Constată că infracţiunile săvârşite de inculpat sunt concurente potrivit art. 38 alin. 1 C.pen. În baza art. 39 alin. 1 lit. b C.penal, inculpatului i se va aplica pedeapsa cea mai grea, respectiv pedeapsa de 8 luni închisoare, la care se adaugă un spor de o treime din cealaltă pedeapsă stabilită, respectiv un spor de 20 de zile închisoare, urmând ca inculpatul B**** A***** să execute pedeapsa rezultantă de 8 luni ?i 20 de zile închisoare. În baza art. 91 C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei rezultante sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen., care curge de la data rămânerii definitive a prezentei sentin?e. În baza art. 93 alin. (1) C. pen. obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Călăra?i, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. Impune condamnatului să execute următoarea obligaţie: să frecventeze un program de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul Badoi Adrian va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei comunei Curcani, jud. Călăra?i sau în cadrul Primăriei comunei Mitreni, jud. Călăra?i pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare. În temeiul art. 94 alin.2 C pen., supravegherea executării obligaţiei prevăzute de art. 93 alin. 2 lit. b) C.pen. se face de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Călăra?i. În temeiul art. 94 alin. 1 C.pen., pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. 1 lit. c - e Cod penal se comunică Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Călăra?i. În baza art. 404 alin. 2 C.proc.pen. raportat la art. 96 alin. 1 şi art. 96 alin.4 C.pen., atrage aten?ia inculpatului asupra consecin?elor nerespectării măsurilor de supraveghere, a obliga?iilor impuse ?i a săvâr?irii de noi infrac?iuni în cursul termenului de supraveghere. În temeiul art. 25 alin. 3 Cod procedură penală, dispune desfiin?area totală a permisului de conducere israelian cu nr. ID 008407384 pe numele B**** A*****, falsificat (plic fila 40 dosar de urmărire penală). În temeiul art. 274 alin. 1 C.proc.pen., obligă inculpatul B**** A***** la plata sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 550 lei reprezintă cheltuieli administrate în cursul urmăririi penale. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei, pentru inculpat ?i procuror. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 10 iulie 2020.
Hotarare 83/2020 din 10.07.2020Amână pronunţarea la data de 10 iulie 2020.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 26.06.2020Stabileşte termen pentru deliberare şi pronunţare la data de 26.06.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.06.2020Suspendat în baza art. 64 alin.5 din Decretul Preşedintelui României nr.240/2020 privind prelungirea stării de urgen?ă pe teritoriul României pe toată perioada stării de urgenţă.
-
Având în vedere contextul epidemiologic actual, pentru prevenirea şi limitarea îmbolnăvirilor cu noul Coronavirus (COVID-19), la data de 13.03.2020, în urma adoptării Hotărârii nr. 192 din 12.03.2020 de către Secţia pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, prin care s-a solicitat instanţelor judecătoreşti ca activitatea de judecată să fie limitată strict la soluţionarea unor cauze cu titlu excepţional pentru perioada 13.03.2020 – 04.05.2020, Adunarea Generală de Judecătorilor din cadrul Judecătoriei Bolintin Vale a emis Hotărârea nr. 6 din 13.03.2020 prin care a fost modificată Hotărârea nr. 5, stabilindu-se că începând cu data de 13.03.2020 şi până la data de 04.05.2020, activitatea de judecată din cadrul Judecătoriei Bolintin Vale se suspendă, urmând a se judeca numai cauzele cu caracter urgent. În acest sens, se admite sesizarea din oficiu cu privire la preschimbarea termenului de judecată. Preschimbă termenul de judecată de la data de 15.04.2020 la data de 13.05.2020, termen pentru care se vor cita părţile.
Incheiere de sedinta din 16.03.2020