D********* D*****
PetentI************ J******* D* P****** B****
IntimatAdmite excepţia tardivităţii formulării plângerii contravenţionale invocată de instanţă din oficiu. Respinge plângerea contravenţională formulată de petenta D********* D*****, în contradictoriu cu intimatul IPJ BUZĂU, împotriva procesului-verbal seria PBZX nr. 256230/20.06.2019, ca tardiv formulată. Menţine drept legal şi temeinic procesul-verbal seria PBZX nr. 256230/20.06.2019. Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Râmnicu Sărat. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, astăzi 09.07.2020.
Hotarare 620/2020 din 09.07.2020Având în vedere prevederile Decretul nr. 240 al Preşedintelui României, publicat în M.O. nr. 311 din data de 14.04.2020, respectiv art. 63 alin. 11, constată că această cauză nu intră în dispoziţiile alin. 1, nefiind o cauză de urgenţă deosebită, Hotărârea nr. 8/18.03.2020 a Colegiului de Conducere din cadrul Curţii de Apel Ploieşti, Hotărârea nr. 9/25.03.2020 a Colegiului de Conducere din cadrul Curţii de Apel Ploieşti, Hotărârea nr.10/27.03.2020 a Colegiului de Conducere din cadrul Curţii de Apel Ploieşti şi Hotărârea nr.11/23.04.2020, constată intervenită suspendarea de drept potrivit acestui decret, urmând ca după încetarea stării de urgenţă să se reia judecata, din oficiu, cu citarea părţilor.
Rezolutie din 14.05.2020termenul a fost preschimbat la data de 14.05.2020.
Preschimbă, din oficiu, termenul de judecată de la data de 19.03.2020 la data de 14.05.2020, ora 9:00, pentru când părţile vor fi citate şi se va reveni cu adrese, respectiv mandate de aducere, acolo unde este cazul. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, astăzi 16.03.2020.
Incheiere de sedinta din 16.03.2020pentru a se solicita relaţii
Incheiere de sedinta din 20.02.2020