N****** F***** G******
InculpatÎn baza art. 396 alin. 1, 2 şi 10 din C. proc. pen. cu aplic. art. 41 alin.1 şi 43 alin.5 C.pen condamnă pe inculpatul N****** F***** G******, la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin.2 C.pen. (fapta din data de 26.10.2016). Constată că infracţiunea din prezenta cauză a fost săvârşită în stare de recidivă postexecutorie (în raport de condamnarea dispusă prin sentinţa penală nr. 853/25.11.2011 pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, definitivă prin decizia penală nr. 163/01.03.2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti). Constată că fapta dedusă judecăţii este concurentă cu infracţiunea pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa amenzii de 4100 lei prin sentinţa penală nr. 799/14.12.2016 a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, definitivă prin neapelare la 4.01.2017. În baza art. 38 alin.1 şi 39 alin.1 lit.d C.pen. contopeşte pedeapsa din cauza de faţă cu pedeapsa amenzii de 4100 lei, aplicată prin sentinţa penală nr. 799/14.12.2016 a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, definitivă prin neapelare la 4.01.2017. Aplică inculpatului pedeapsa de 9 luni închisoare, la care adaugă în întregime pedeapsa amenzii în cuantum de 4100 lei. Dispune emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii conform prezentei hotărâri la data rămânerii definitive a acesteia. În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. obligă pe inculpat la plata sumei de 700 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat (600 lei în cursul urmăririi penale şi 100 lei în cursul judecăţii). Onorariul apărătorului din oficiu, Prostebi Adrian, în cuantum de 1495 lei rămâne în sarcina statului. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13.12.2019.
Hotarare 642/2019 din 13.12.2019Amână pronunţarea la data de 13.12.2019.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 11.12.2019Amână pronunţarea la data de 11.12.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 26.11.2019pentru a se depune înscrisuri în circumstanţiere
Incheiere de sedinta din 29.10.2019pentru a se cita inculpatul la toate adresele.
Incheiere de sedinta din 24.09.2019dosarul a fost repartizat ciclic la completul C3 potrivit p.v. nr. 28/04.09.2019 şi HCC nr. 8/2019. Se menţine termenul acordat la data de 24.09.2019