G***** G*******
Condamnat intimatAdmite cererea. Dispune plata către traducător a sumei de 335,60 lei, reprezentând contravaloarea traducerii adresei Judecătoriei Roşiorii de Vede nr. 4863/292/2019 din 23.12.2019 şi sentinţei penale nr. 269/04.12.2019 pronunţată de Judecătoria Roşiorii de Vede în dosarul nr. 4863/292/2019 , definitivă prin neexercitarea căii de atac, respectiv 5 pagini la preţul de 67,12 lei/pagină, sumă ce va fi suportată din fondurile Ministerului Justiţiei la care se va adăuga taxa pe valoarea adăugată dacă aceasta este datorată potrivit prevederilor legale în vigoare.
Incheiere de sedinta din 03.03.2020269/În baza art. 598 alin.1 lit. c Cod procedură penală , admite contestaţia la executare formulată de judecătorul delegat la Biroul de executări penale din cadrul Judecătoriei Roşiorii de Vede. În baza art. 12 alin. 1 din Decizia –cadru nr. 2005/214/JAI a Consiliului Uniunii Europene: Constată ca fiind prescrisă executarea sancţiunii pecuniare în cuantum de 300 EURO aplicată intimatului G***** G*******, pentru săvârşirea faptei prevăzute de art. 49 paragraf 5 din Legea privind tarifarea rutieră (M. Of. al RS nr. 24/2015 – zCestn), prin decizia de impunere a sancţiunii financiare nr.15-022055500231 din data de 30.09.2015, devenită definitivă la data de 9.10.2015, emisă de autorităţile slovene DARS d.d, cu sediul în Ulica XIV, divizije 4, 3000, Celje, Slovenija, decizie recunoscută prin sentinţa penală nr. 190/21 septembrie 2016 pronunţată de Judecătoria Roşiorii de Vede în dosarul penal nr. 3168/292/2016, definitivă la 17.10.2016, prin neapelare. În baza art. 12 alin 2 din Decizia –cadru nr. 2005/214/JAI a Consiliului Uniunii Europene: Încetează executarea deciziei de impunere a unei amenzi nr.15-022055500231 din data de 30.09.2015, devenită definitivă la data de 9.10.2015, emisă de autorităţile slovene DARS d.d, cu sediul în Ulica XIV, divizije 4, 3000, Celje, Slovenija, privind executarea sancţiunii pecuniare în cuantum de 300 EURO aplicată prin decizia menţionată, cetăţeanului român G***** G*******, domiciliat în Roşiorii de Vede, str. Înfrăţirii, nr. 11A judeţul Teleorman, citat în cauză şi prin publicitate, pentru săvârşirea faptei prevăzute de art. 49 paragraf 5 din Legea privind tarifarea rutieră (M. Of. al RS nr. 24/2015 – zCestn), decizie recunoscută prin sentinţa penală nr. 190/21 septembrie 2016 pronunţată de Judecătoria Roşiorii de Vede în dosarul penal nr. 3168/292/2016, definitivă la 17.10.2016, prin neapelare. Dispune traducerea prezentei hotărâri în limba slovenă, cheltuielile urmând a fi avansate de Ministerul Justiţiei prin Tribunalul Teleorman – Serviciul Contabilitate. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată astăzi, 04 decembrie 2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 269/2019 din 04.12.2019