L******* C***** M*****
InculpatR******* T********
InculpatA******* D**** F*****
Parte civilăC**** L**** C******
Parte civilăPentru solu?ionarea cu celeritate a cauzei, preschimbă termenul de judecată pentru data 19.08.2020.
I.În temeiul art. 396 alin. 1, 2 ?i 10 C.proc.pen. rap. la art. 228 alin. 1 C.pen. corob cu art. 229 alin.1 lit. b) şi d) cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal, condamnă pe inculpatul L C-M în prezent în executarea pedepsei închisorii în Penitenciarul Satu Mare, fiul lui S şi D, născut la data de , jud. Sălaj, CNP – , domiciliat , studii 10 clase, fără ocupaţie, cu antecedente penale, la pedeapsa de 1 (un) an ?i 6 (?ase) luni de închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în formă continuată, în dauna persoanelor vătămate A D F şi C L-C. În baza art. 67 alin. (1) Cod penal, interzice inculpatului cu titlu de pedeapsă complementară, pe o durată de 3 (trei) ani, exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) Cod penal, în condiţiile prevăzute de art. 68 alin. (1) lit. c) Cod penal. În baza art. 65 alin. (1) Cod penal, interzice inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) Cod penal, pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 65 alin. (3) Cod penal. Constată că infracţiunea pentru care inculpatul L C-M a fost condamnat prin prezenta a fost săvârşită în concurs real cu infracţiunea de furt calificat pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare în regim de detenţie, prin sentinţa penală nr. 90/26.03.2020 a Judecătoriei Zalău rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 725/A/09.07.2020 a Curţii de Apel Cluj la data de 09.07.2010, pronunţată în dos nr. 2642/337/2019. În baza art. 40 alin. 1 Cod penal combinat cu art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal contopeşte pedeapsa aplicată prin prezenta sentinţă cu pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 90/26.03.2020 a Judecătoriei Zalău rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 725/A/09.07.2020 a Curţii de Apel Cluj la data de 09.07.2010, pronunţată în dos nr. 2642/337/2019. urmând ca inculpatul L C-M să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare, la care se adaugă un spor de 1/3 din cealaltă pedeapsă, respectiv 6 luni închisoare, urmând ca inculpatul L C-M, să execute, în final, pedeapsa rezultantă de 2 (doi) ani închisoare cu executare prin privare de libertate. În baza art. 45 alin. 1 Cod penal, aplică alături de pedeapsa rezultantă principală şi pedeapsa complementară de interzicere pe o durată de 3 (trei) ani, a exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) Cod penal, în condiţiile prevăzute de art. 68 alin. (1) lit. c) Cod penal. În baza art. 45 alin. 5 Cod penal, aplică alături de pedeapsa rezultantă principală şi pedeapsa accesorie de interzicere a exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) Cod penal, pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 65 alin. (3) Cod penal. În baza art. 40 alin. 3 Cod penal, din pedeapsa aplicată, de 2 (doi) ani închisoare, deduce perioada executată începând cu data de 10.07.2020 la zi. Anulează mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 100/2020/10.07.2020 emis de Judecătoria Zalău în baza sentinţei penale nr. 90/26.03.2020 a Judecătoriei Zalău rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 725/A/09.07.2020 a Curţii de Apel Cluj la data de 09.07.2010, şi dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei de 2 ani închisoare, după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, conform art. 599 alin. 4 Cod procedură penală. II. În baza art. 396 alin. 1, 2 ?i 10 C.proc.pen. rap. la art. 228 alin. 1 C.pen. corob cu art. 229 alin.1 lit. b) şi d) cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal şi art. 41 alin.1 rap. la art. 43 alin. 5 Cod penal, condamnă pe inculpatul R T, fiul lui N şi M, născut la data de , în , domiciliat în com. Creaca, sat Lupoaia, nr. 31/A, jud. Sălaj, fără studii, fără ocupaţie, cu antecedente penale - recidivist postexecutoriu, la pedeapsa de 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni închisoare cu executare prin privare de libertate, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în formă continuată, în dauna persoanelor vătămate A D F şi C L-C. În baza art. 66 alin. 1 lit. a şi b din C.pen. interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice precum şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 3 ani, care se exercită în condiţiile art. 68 alin. 1 lit. c din C.penal. În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. 1 lit. a şi b din C.pen. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice precum şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, care se execută în condiţiile art. 65 alin. 3 din C.penal. III.În baza art. 19 C.pr.pen. rap. la art. 23 şi art. 397 Cod pr. pen. coroborat cu art.1349, art.1357 şi art.1370 Cod civil, admite în totalitate acţiunile civile formulată în cauză de părţile civile A D F şi C L-C şi în consecinţă obligă pe ambii inculpaţi, în solidar, la plata umătoarelor sume cu titlu de daune materiale: - către partea civilă A D F la plata sumei de 250 lei. - către partea civilă C L-C la plata sumei de 1500 lei. În temeiul art. 272 şi art. 274 Cod procedură penală, dispune avansarea din fondul Ministerului Justiţiei către Baroul Sălaj a sumei de 868 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, av. Hosu Gabriela, care a asigurat asistenţa juridică a inculpatului L C-M în faza de judecată, cheltuieli ce rămân în sarcina statului. În baza art. 274 alin. 2 Cod procedură penală, obligă pe fiecare inculpat în parte la plata sumei de câte 550 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat (600 lei pentru faza de urmărire penală, 100 lei pentru faza de cameră preliminară şi 400 lei pentru faza de judecată). Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 21.08.2020.
Hotarare 187/2020 din 21.08.2020Termen pentru pronun?are 21.08.2020
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 19.08.2020Pentru a se solicita informaţii suplimentare cu privire la inculpatul R T.
Incheiere de sedinta din 15.07.2020amână cauza pentru administrare probatoriu
Incheiere de sedinta din 17.06.2020amână cauza pentru citare inculpaţi
Incheiere de sedinta din 20.05.2020Ca urmare a adoptării unor măsuri de protecţie, în vederea prevenirii şi limitării efectelor epidemiei determinate de infectarea cu COVID – 19, dispune preschimbarea termenului de judecată pentru data de 20 mai 2020
amână cauza pentru citarea inculpaţilor cu mandat
Incheiere de sedinta din 11.03.2020