T**** C*********
ReclamantA****** N******** D* A*********** F******
PârâtD******* G******* R******** A F********* P****** D***
PârâtA************ J******** A F********* P****** V*****
PârâtAdmite în parte contestaţia. Anulează în parte deciziile nr.F-vl 237/29.04.2019 şi nr.581/29.11.2018 în ceea ce priveşte impozitul pe profit şi accesoriile aferente acestuia. Respinge ca inadmisibilă contestaţia în ceea ce priveşte TVA. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Recursul se va depune la Curtea de Apel Piteşti.
Hotarare 44/2020 din 16.06.2020Amână pronunţarea la 16.06.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 02.06.2020Suspendat de drept pe durata stării de urgenţă, potrivit art.42 alin.6 din Decretul nr.195 din data de 16.03.2020 al Preşedintelui României, publicat în Monitorul Oficial nr.212 din 16.03.2020, raportat la dispoziţiile art.412 alin.8 Cod procedură civilă.
Amână judecarea cauzei la 24 martie 2020, pentru când părţile au termen în cunoştinţă şi pentru respectarea principiului continuităţii. Pune în vedere reclamantului prin apărătorul său să facă demersurile necesare pentru identificarea dlui Chirilă Horea Alin şi dacă poate fi contactat pentru predarea acestor documente.
Incheiere de sedinta din 10.03.2020Amână judecarea cauzei la 10 martie 2020, pentru când părţile au termen în cunoştinţă, pârâtele potrivit dispoziţiilor art.157 lit.i coroborat cu art.229 alin.1 Cod.pr. civilă.
Incheiere de sedinta din 11.02.2020Amână judecarea cauzei la 11 februarie 2020, pentru când părţile au termen în cunoştinţă, pârâtele potrivit dispoziţiilor art.157 lit.i coroborat cu art.229 alin.1 Cod.pr. civilă. Se va emite adresă către Activ Insolv SPRL Rm.Vâlcea pentru a ne comunica dacă are la dispoziţie documentele contabile ale SC Comexmad 2009 SRL.
Incheiere de sedinta din 14.01.2020Amână cauza la data de 14 ianuarie 2020, pentru când se vor cita pârâtele cu menţiunea să-şi exprime punctul de vedere referitor la introducerea în cauză a societăţii la care se referă decizia de impunere. Prorogă discutarea asupra expertizei după introducerea în cauză a societăţii comerciale. Părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 03 Decembrie 2019, la Curtea de Apel Piteşti – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Incheiere de sedinta din 03.12.2019Termen preschimbat la 08.10.2019
Admite cererea de ajutor public judiciar. Acordă ajutorul public judiciar constând în 50% din onorariul de expert stabilit provizoriu. Fără cale de atac. Amână cauza la data de 03 decembrie 2019, pentru când părţile au termen în cunoştinţă, pârâtele potrivit dispoziţiilor art.157 lit.i coroborat cu art.229 alin.1 Cod procedură civilă. Se emite adresă expertului desemnat prin tragere la sorţi, respectiv d-na Ionescu Felicia Maria (poziţia 7 tabel), după achitarea sau soluţionarea cererii de ajutor public judiciar. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 08 Octombrie 2019, la Curtea de Apel Piteşti – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Incheiere de sedinta secreta din 08.10.2019Preschimbă termenul de judecată la 08 octombrie 2019 pentru când se vor cita părţile. Se vor menţine celelalte dispoziţii ale încheierii de şedinţă din 24 septembrie 2019.
Incheiere de sedinta secreta din 26.09.2019Admite excepţia inadmisibilităţii contestaţiei invocată de către pârâtă prin întâmpinare, în ceea ce priveşte sumele reprezentând T.V.A. Cu cale de atac odată cu fondul. Amână judecarea cauzei la 05 noiembrie 2019, pentru când părţile au termen în cunoştinţă, pârâtele potrivit dispoziţiilor art.157 lit.i coroborat cu art.229 alin.1 Cod.pr. civilă. Admite proba cu înscrisurile de la dosar solicitată de reclamant prin apărătorul său. Dispune din oficiu efectuarea unei expertize contabile cu obiectivele menţionate în considerentele prezentei încheieri. Se va emite o adresă către Camera consultanţilor fiscali în vederea desemnării unui expert. Stabileşte onorariul provizoriu în sumă de 5000 lei, în sarcina reclamantului, urmând ca acesta să fie depus în termen de 5 zile. Se va emite adresă către pârâtă să depună la dosar toată documentaţia pe care a avut-o în vedere la întocmirea raportului de inspecţie fiscală. Încuviinţează cererea privind participarea unui expert parte la efectuarea raportului de expertiză formulată de către reclamant prin apărătorul său.
Incheiere de sedinta din 24.09.2019