A***** S*****
ReclamantB** - G***** S****** G******* S*
PârâtAdmite acţiunea civilă formulată de către reclamanta A.S., CNP , în contradictoriu cu pârâta BRD-Groupe Societe Generale S.A.;Constată nulitatea absolută şi caracterul abuziv al clauzelor prevăzute la art. 8 din condiţiile particulare şi pct. 4.1. litera a şi b ale contractului de credit bancar nr. 0997297 din 27.04.2007, încheiat între părţi, referitoare la comisionul de întocmire dosar şi comisionul lunar de gestionare a creditului;Obligă pârâta să restituie reclamantei suma percepută cu titlu de întocmire dosar în cuantum de 992,70 lei, precum şi suma de 1800 lei, încasată cu titlu de comision lunar de gestionare a creditului, ambele încasate în baza contractului de credit nr. 0997297 din 27.04.2007, împreună cu dobânda legala aferentă acestora, începând cu data achitării lor şi până la restituirea lor efectivă.Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 2500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Bistriţa.Pronunţată azi, 05 decembrie 2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 3176/2019 din 05.12.2019A.P LA 05.12.2019
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 20.11.2019administrare probe
Incheiere de sedinta din 02.10.2019