H***** A*****
ReclamantC***** D* A*** S******
PârâtAdmite contestaţia formulată de contestatorul H***** A***** în contradictoriu cu intimata C***** D* A*** S****** cu sediul în Suceava, Str. Ştefan cel Mare nr. 62, jud. Suceava. Anulează decizia nr. 173/3.07.2019, emisă de intimată. Obligă intimata la repunerea părţilor în situaţia anterioară emiterii deciziei nr. 173/3.07.2019 şi la plata drepturilor băneşti aferente funcţiei şi locului de muncă deţinute anterior. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul Iaşi. Pronunţată astăzi, 14.11.2019, în condiţiile disp. art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 1705/2019 din 14.11.2019Amână pronunţarea la data 14 Noiembrie 2019. Soluţia va fi pusă la îndemâna părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 396 alin. 2 NCPC. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 Noiembrie 2019.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 12.11.2019Amână pronunţarea la data de 12.11.2019. Soluţia va fi pusă la îndemâna părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 396 alin. 2 NCPC. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 01.11.2019.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 01.11.2019Amână pronunţarea la data de 01 Noiembrie 2019. Soluţia va fi pusă la îndemâna părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 396 alin. 2 NCPC. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 Octombrie 2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.10.2019