T****** H****
Intimat PârâtT****** E****
Intimat PârâtR********* B*** S*
Recurent ReclamantAdmite recursul declarat de recurenta Raiffeisen Bank S.A., (cu date), împotriva Deciziei civile nr. 681/A/28.11.2017 pronunţată de Tribunalul Specializat Mureş dosarul nr. 4899/320/2016* , Casează în parte decizia atacată, în sensul respingerii apelului apelanţilor reclamanţi T****** H**** şi T****** E**** în privinţa constatării caracterul abuziv al clauzei cuprinse la art. 3.14 din contractul de credit nr. RFI49945247699 din 25.06.2008, privind comisionul de administrare de 0,15%, prin aplicarea procentului la soldul creditului şi a restituirii de către R********* B*** S* a sumelor încasate cu titlu de comision de administrare şi a dobânzilor legale aferente. Men?ine celelalte dispozi?ii ale deciziei atacate. Obligă intimaţii T****** H**** şi T****** E**** la plata cheltuielilor de judecată partiale în cuantum de 866,8 lei. Definitivă. Pronunţată potrivit dispoziţiilor art. 396 alin. 2 din noul Cod de procedură civilă, azi, 04.04.2019
Hotarare 299/2019 din 04.04.2019Având nevoie de timp pentru deliberare, va amâna pronunţarea pentru 4.04.2019 urmând ca soluţia să fie pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, potrivit dispoziţiilor art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 28.03.2019se pune în vedere reprezentantului recurentei pentru motivul prevăzut la pct. 8 al art. 488 Cod procedură civilă, să precizeze suma contestată, prin raportare la dispozitivul sentinţei atacate şi să facă dovada achitării taxei judiciare de timbre potrivit art. 24 alin. 2 din OUG nr. 80/2013
Incheiere de sedinta din 28.02.2019