A******* V*****
InculpatÎn baza art.485 alin. 1 lit.a Cod proc. penală, admite acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat de încheiat de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie si Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism - Serviciul Teritorial Ploieşti cu inculpatul A******* V*****, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de contrabanda, prevazuta si pedepsita de art 270 alin 3 din Legea 86/2006, obiect al cauzei penale nr. 357/D/P/20I9. In baza art. 270 alin. 3 din Legea nr. 86/2006, cu aplic. art. 480 alin. (4) C. proc. pen condamna pe inculpatul A******* V*****, pentru săvârşirea infracţiunii de contrabanda, la pedeapsa de 1 (un) an si 4 (patru) luni închisoare. In baza art. 66 alin. (1) lit. „a" şi „b" C. pen. rap. la art. 68 alin. (I) lit. „b" C. pen. interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 2 ani. In baza art. 65 alin. (1) şi (3) rap. la art. 66 alin. (1) lit. „a şi „b" C. pen. interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. In baza art. 91 C. pen. dispune suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de 1 an şi 4 luni închisoare pe un termen de 2 ani fixat în baza art. 92 alin. (1) C. pen. şi care se calculează potrivit art. 92 alin. (2) C. pen. de Ia data când hotărârea de condamnare va rămâne definitivă. Conform art. 93 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpata va trebui sa se supună următoarelor masuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Prahova, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. In temeiul art. 93 alin. (2) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul A******* V***** are obligaţia să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către Serviciul de Probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate; In baza art. 93 alin. (3) C. pen. inculpatul va fi obligat să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii, în cadrul Scolii Speciale Filipestii de Targ sau Primăriei Filipestii de Targ pe o perioadă de 60 zile. In baza art. 68 alin. (1) lit. „b" C. proc. pen. pedeapsa complementară aplicată inculpatului se va executa de la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de condamnare iar pedeapsa accesorie se va executa doar în cazul revocării suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale. In baza art. 404 alin. (2) C. proc. pen. rap Ia art. 91 alin. (4) C. pen. atrage atenţia inculpatului asupra conduitei sale viitoare şi a consecinţelor la care se expune dacă va mai comite infracţiuni sau nu va respecta măsurile de supraveghere ori nu va executa obligaţiile ce îi revin pe durata termenului de supraveghere, respectiv revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei. în baza art. 485 alin. 4 C.proc.pen. raportat la art. 398 C.proc.pen. combinat cu art. 274 C.proc.pen., dispune obligarea inculpatului A******* V***** la plata sumei de 600 lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 30.12.2019.
Hotarare 418/2019 din 30.12.2019Amână pronunţarea la data de 30.12.2019
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 17.12.2019Amână pronunţarea la data de 17.12.2019
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 11.12.2019Amână pronunţarea la data de 11.12.2019
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 26.11.2019