R**** C*******
Parte responsabilă civilmenteC**** I*** C******* C****
Inculpat Inculpat - Parte civilăP******* S***** S********
ApelantR**** T**** C*****
InculpatT**** T**** O*******
InculpatÎn baza art. 421 pct. 2 lit. a din C.p.p. admite apelurile formulate de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca şi partea civilă Cătuna Cătălin împotriva sentinţei penale nr. 1263/25 aprilie 2019 pronunţată de Judecătoria Cluj-Napoca, pe care o desfiinţează cu privire la soluţia pronunţată faţă de inculpatul T.T.O. şi cu privire la acţiunea civilă exercitată de către partea civilă C.C. rejudecând în aceste limite, În baza art. 80 din C.pen. renunţă la aplicarea pedepsei faţă de inculpatul T.T.O. pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe prev. de art. 193 al. 2 din C.pen. În baza art. 81 din C.pen. aplică inculpatului T.T.O. un avertisment şi atenţionează inculpatul cu privire la conduita sa viitoare şi a consecinţelor la care se expune dacă va mai săvârşi infracţiuni. Majorează cuantumul daunelor materiale de la 2.000 de euro, echivalent în lei la data plăţii, la 3.000 de euro, echivalent în lei la data plăţii şi obligă pe inculpaţii T.T.O., R.T.C. şi P.S.S., în solidar, iar R.T.C. şi P.S.S. în solidar cu părţile responsabile civilmente R.R. şi R.C., respectiv P.S. şi P.V. la această sumă către partea civilă C.C.L. Majorează cuantumul cheltuielilor judiciare de la 2.000 de lei la 3.000 de lei şi obligă pe inculpaţii T.T.O., R.T.C. şi P.S.S., în solidar, iar R.T.C. şi P.S.S. în solidar cu părţile responsabile civilmente R.R. şi R.C., respectiv P.S. şi P.V.la această sumă către partea civilă C.C.L. În baza art. 421 pct. 1 lit. b din C.p.p. respinge ca nefondat apelul formulat de către inculpatul P.S.S. împotriva sentinţei penale nr. 1263/25 aprilie 2019 pronunţată de Judecătoria Cluj-Napoca. În baza art. 275 al. 2 şi 3 din C.p.p. obligă pe inculpatul P.S.S. la plata sumei de 300 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare în apel, restul cheltuielilor rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 2 iunie 2020.
Hotarare 501/2020 din 02.06.2020Constată suspendată de drept soluţionarea cauzei pe durata stării de urgenţă, conform dispoziţiilor art. 69 alin. 13 din Decretul nr. 240/2020.
Repune cauza pe rol şi fixează termen de judecată pentru data de 24 martie 2020, sala 38, ora 08:30, pentru când se vor cita părţile. Pronunţată în şedinţa publică din data de 25 februarie 2020.
Incheiere de sedinta din 25.02.2020Amână pronun?area pentru data de 25 februarie 2020.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 18.02.2020Amână pronun?area pentru data de 18.02.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.02.2020Încuviin?ează cererea de amânare formulată de către avocatul ales al apelantului-inculpat-parte civilă, C.C.L., dl avocat N.A.M.
Incheiere de sedinta din 09.01.2020