O****** N******* A* R********** C********* P*** R*********** L**** T*** T******
ReclamantS* I******* S** P*** R*********** L****
PârâtAdmite cererea formulată de reclamantul Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, prin Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Braşov în contradictoriu cu societatea ITALOREL SRL şi, în consecinţă: Dispune radierea societăţii ITALOREL SRL din registrul comerţului. Dispune înregistrarea în registrul comerţului a menţiunii având ca obiect radierea societăţii ITALOREL SRL, comunicarea prezentei hotărâri către AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ –ADMINISTRAŢIA JUDEŢEANĂ A FINANŢELOR PUBLICE BRAŞOV, precum şi efectuarea publicităţii legale de către Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Braşov (pe pagina de internet a ONRC şi pe portalul de servicii on-line al acestuia), în condiţiile prevăzute de art. 237 al. 10 din Legea nr. 31/1990 şi art. 3 al. 7 din OUG 116/2009. Executorie. Cu drept de apel în 30 zile de la efectuarea formalităţilor de publicitate. Cererea pentru exercitarea căii de atac se depune la Tribunalul Braşov. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, azi 19.02.2020.
Hotarare 213/2020 din 19.02.2020