B***** C****
InculpatÎn temeiul prevederilor art. 346 alin. 1 C. proc. pen. constată că Judecătoria Tg-Mureş este competentă din punct de vedere material şi teritorial în ceea ce priveşte judecarea prezentei cauze. În temeiul prevederilor art. 346 alin. 1 C. proc. pen. constată legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală în ce priveşte dosarul penal nr. 2040/P/2018 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-Mureş, în care s-a emis Rechizitoriul din data de 03.04.2019, privind pe inculpatul B.C., , cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, faptă prev. de art. 336 alin. 1 Cod penal. Dispune începerea judecăţii în cauza privind pe inculpatul B. C, după rămânerea definitivă a prezentei încheieri urmând a se stabili primul termen de judecată în şedinţă publică. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 29.05.2019.
Incheierefinalacamerapreliminara503/2019 din 29.05.2019