C***** B****** P*** R***********
PetentH*** M**** M******
IntimatAdmite cererea formulată de reclamanta Comuna Beclean, prin reprezentant legal, împotriva intimatei H*** M**** M******, şi în consecinţă: Dispune înlocuirea sancţiunii amenzii contravenţionale în cuantum de 40 lei, aplicată intimatei, H*** M**** M******, prin procesul-verbal seria CP nr.3257066 încheiat la data de 16.09.2014 de Postul de Poliţie Beclean, cu sancţiunea obligării la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii şi obligă pe intimată la prestarea unui număr de 2 (două) ore muncă în folosul comunităţii pe raza com.Beclean, jud. Braşov. Sancţiunea va fi executată prin serviciul specializat din cadrul Primăriei com.Beclean. Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare, apel care se va depune la Judecătoria Făgăraş. Pronunţată azi, 18 decembrie 2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 2624/2019 din 18.12.2019