K***** P**** D*********** S** P*** A************ J******* E*** I**** S***
ReclamantF******* M***** S**
PârâtAdmite excepţia perimării, invocată din oficiu. Constată perimată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Kruger Pharm Distribution SRL în contradictoriu cu pârâta F******* M***** S**. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunţare, la instanţa ierarhic superioară. Pronunţată în şedinţă publică din data de 03.08.2021.
Hotarare 4931/2021 din 03.08.2021În temeiul art. 242 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă, suspendă judecata cauzei. Cu drept de recurs, în mod separat, la instanţa ierarhic superioară pe toată durata suspendării cursului judecării procesului. Pronunţată în şedinţa publică din data de 20.11.2020.
Incheiere suspendare din 20.11.2020Constată că a fost încuviinţată proba cu expertiză contabilă pentru pârâtă, însă aceasta din urmă nu a depus dovada achitării onorariului, având în vedere acest aspect dar şi faptul că administrarea expertizei se impune în cauză pentru justa soluţionare a cauzei insanţa dispune efectuarea expertizei contabile, având ca obiectiv calcularea debitului rămas de achitat de către pârâtă şi un obiectiv suplimentar calcularea separat a debitului pentru perioada 01.03.2016 până în prezent. Pune în sarcina reclamantului să achite onorariul aferent acestei expertize în sumă de 1600 de lei, onorariu ce a fost stabilit la termenul anterior, sub sancţiunea suspendării cauzei. Cu privire la excepţia prescripţiei dreptului la acţiune invocată de pârâtă dispune unirea acestei cu fondul cauzei. Amână judecarea cauzei la 20.11.2020 C 5-4 V, Ora 8,30. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 11 Septembrie 2020.
Incheiere de sedinta din 11.09.2020Încuviinţează pentru reclamantă proba cu înscrisuri, pentru pârâtă proba cu înscrisuri şi expertiza contabilă solicitată prin întâmpinare cu obiectivul determinarea cuantumului debitului rămas de achitat de către reclamant. Desemnează prin tragere la soţi expert Rizea Ioana. Fixează onorariu provizoriu în sumă de 1600 lei în sarcina pârâtei şi pune în vedere acesteia să depună onorariu în termen de 5 zile, sub sancţiunea decăderii din probă. Se emite adresă către expertul desemnat să efectueze lucrarea şi către Biroul Local de Expertize Argeş spre încunoştiinţare. Amână judecarea cauzei la 11.09.2020 C 5-4 V, Sala 4, Ora 8,30. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 22 Mai 2020.
Incheiere de sedinta din 22.05.2020termen preschimbat
Incheiere de sedinta din 27.03.2020Dispune preschimbarea termenului de judecată acordat în cauză, din data de 27.03.2020 în 22.05.2020, cu citarea părţilor pentru noul ternmen acordat. cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică azi, 13.03.20250.
Incheiere de sedinta din 13.03.2020Admite excepţia necompetenţei funcţionale a completului de judecată, invocată din oficiu. Trimite cauza compartimentului registratură în vederea repartizării aleatorii a cauzei. Fără cale de atac. Pronunţată astăzi, 31.05.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere de sedinta din 31.05.2019