Dosar 4953/62/2019 din 17.12.2019

pretentii GRADATIE MERIT


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 4953/62/2019
Data dosar:
17.12.2019
Instanta:
Tribunalul Brașov
Departament:
SECŢIA I CIVILĂ
Obiect:
pretentii GRADATIE MERIT
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 17.06.2020 la ora 09:00

    Complet: MAS6
  • Admite cererea

    Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul SINDICATUL ÎNVĂŢĂMÂNT PREUNIVERSITAR „DIACONU CORESI” JUDEŢUL BRAŞOV – în numele membrilor de sindicat Szilveszter Hajnalka, Szasz Edit, Kovacs Enicko, Ferencz Nagy Maria, Muntean Anca, Noaghiu Cristina, Negri Corina, Brenci Emanuela, Neamţu Valentina, Cocalea Rodica, Burca Tutunaru Geanina, Rău Emoke în contradictoriu cu pârâta Şcoala Gimnazială nr.15 Braşov, prin reprezentat legal şi în consecinţă: Obligă pârâta să calculeze membrilor de sindicat reprezentaţi de reclamant, gradaţia de merit în cuantum de 25 % din salariile de bază deţinute începând cu data de 01.01.2018 şi să le plătească acestora diferenţele de drepturi salariale dintre drepturile astfel calculate şi cele deja încasate, sumele urmând să fie actualizate cu indicele de inflaţie şi dobânda legală calculate până la data efectuării plăţii. Obligă pârâta să calculeze şi să plătească membrilor de sindicat reprezentaţi de reclamant, gradaţia de merit în cuantum de 25 % din salariile de bază aflate în plată, până la data la care acestea nu vor mai îndeplini condiţiile legale pentru acordare sau până la modificarea legislaţiei ce reglementează acest drept. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. În cazul formulării cererii de apel, aceasta se depune la Tribunalul Braşov. Pronunţată azi, 17.06.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei în conformitate cu prevederile art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă.

    Hotarare 282/2020 din 17.06.2020
  • Sedinta din data de 10.06.2020 la ora 09:00

    Complet: MAS6
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 17.06.2020.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 10.06.2020
  • Sedinta din data de 27.05.2020 la ora 10:20

    Complet: MAS6
  • Amână pronunţarea

    Având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul dispoziţiilor art. 396 alin. 1 C.proc.civ., instanţa va amâna pronunţarea în cauză la data de 10.06.2020, urmând ca soluţia să fie pusă la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei, potrivit art. 396 alin. 2 C.proc.civ.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 27.05.2020
  • Sedinta din data de 01.04.2020 la ora 09:00

    Complet: MAS6
  • Termen preschimbat

    termen preschimbat pentru data de 27.05.2020.

    Incheiere de sedinta din 01.04.2020
  • Sedinta din data de 12.03.2020 la ora 09:00

    Complet: MAS6 -CC
  • Termen preschimbat

    Preschimbă termenul de judecată din data de 01.04.2020, sala T1, ora 9:00, acordat în prezentul dosar pentru data de 27.05.2020, sala T1, ora 9:00, termen pentru care părţile vor fi citate. Menţine obligaţiile stabilite în sarcina părţilor pentru termenul de judecată stabilit. Dată în şedinţa Camerei de consiliu. Pronunţată azi, 12.03.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

    Incheiere de sedinta preschimbare termen din 12.03.2020

Flux dosar


Actualizare GRPD