S********* I**
InculpatA********* R*****
InculpatA********* I******
Parte civilăI************ I***** P*** R*********** L**** P****** I***
Parte civilăS********* I**
Parte civilăÎn baza art. 208 C.p.p. raportat la art.223 alin.2 C.p.p. constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului S********* I**, şi menţine măsura arestării preventive, luată faţă de acest inculpat prin Încheierea nr. 5/Î/10.01.2019 a judecătorului de drepturi şi libertăţi al Tribunalului Bacău, pronunţată în dosar nr. 60/110/2019, pusă în executare prin mandatul de arestare preventivă nr. 2/2019. Legalitatea şi temeinicia măsurii preventive urmează a fi verificată în cursul judecă?ii, periodic, înainte de expirarea termenului de 60 de zile prevăzut de art. 208, alin. 4 C. proc. Pen. Măsura se va comunica administraţiei locului de detenţie, care are obligaţia de a o aduce la cunoştinţă inculpatului. Constată că inculpatul a fost asistat de apărător desemnat din oficiu. În baza art. 275, alin. 3 C. proc. Pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen 48 ore de la comunicare pentru inculpat şi pentru procuror. Pronunţată conform art. 203, alin. 6 C. proc. Pen. în ?edin?ă publică, azi, 29.11.2019, ora 18.
Incheierefinalamasuripreventivefazadejudecata din 29.11.2019