S**** R*****
Contestator InculpatÎn baza art. 4251 al. 7 pct. 2 lit. a din C.p.p. cu art. 208 din C.p.p. admite contestaţia formulată de inculpatul S**** R***** împotriva încheierii nr. 262 din data de 14.06.2019 pronunţată de Judecătoria Bacău în dosarul nr.4966/180/2019/a2. Desfiin?ează în parte încheierea contestată în ceea ce-l prive?te pe acest inculpat. În temeiul art. 242, alin. 2 C. proc. pen. admite cererea formulată de inculpatul S**** R*****, personal şi prin aparator desemnat din oficiu, având ca obiect înlocuirea măsurii arestarii preventive. În temeiul art. 202 şi art. 223, alin. 2, C. proc. pen. cu referire la art. 202, alin. 4, lit. b C. proc. pen. şi art. 211, art. 214 C. proc. pen înlocuieşte măsura arestării preventive a inculpatului S**** R***** cu măsura controlului judiciar pentru o perioada de 60 de zile începând cu data de azi, 19.06.2019. În baza art. 215, alin. 1 C. proc. pen., impune inculpatului S**** R***** ca pe durata cât se află sub control judiciar să respecte următoarele obligaţii: a) să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată judecătorul de cameră preliminară sau instanţa de judecată cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat. În baza art. 215, alin. 2, lit. a, b şi j C. proc. pen., pe timpul controlului judiciar, impune inculpatului S**** R***** - să nu depăşească limita teritorială a judeţului Bacău, decât cu încuviinţarea prealabilă a judecatorului de camera preliminara sau a instanţei; - să nu se apropie de ceilal?i participan?i la comiterea infrac?iunii, respectiv: Păduraru Claudiu Alin, Bărbu?ă Cătălin, Dogaru Andrei Giulio ?i Dem?a Claudiu Cătălin, de martorii audia?i în timpul urmăririi penale ?i cei ce vor fi audia?i în timpul cercetării judecătore?ti ?i să nu comunice cu ace?tia direct sau indirect, pe nicio cale; - sa nu deţina, sa nu foloseasca şi sa nu poarte arme. În baza art. 215 alin. 3 C. proc. pen., atrage atenţia inculpatului S**** R***** că în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. În baza art. 125 din Legea nr. 254/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, desemnează ca autoritate de supraveghere a măsurii controlului judiciar şi a obligaţiilor impuse inculpatului S**** R*****, I.P.J. Bacau – Serviciul de Investigaţii Criminale – Biroul Supraveghere Judiciara. În baza art. 275, alin. 3 C. proc. Pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Constată că inculpatul a fost asistat de avocat ales. Definitivă. Pronunţată în ?edin?ă publică azi 19.06.2019.
Hotarare 152/2019 din 19.06.2019