K**** G* A***** S********
InculpatÎn baza art. 115 alin. 1 pct.1 lit. b C. pen. raportat la art. 118, art. 113 Cod pen., cu aplicarea art. 38 alin. 1 C. pen. şi art. 374 alin. 4 rap la art. 375, art. 396 alin. 10 C. pr.pen., dispune luarea măsurii educative neprivative de libertate a supravegherii, pe o durată de 2 (două) luni, faţă de inculpatul KABAT ADRIAN SEBASTIAN, fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul fără permis de conducere, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 335 alin. (1) C.pen. ?i punere în circula?ie sau conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat faptă prev. de art. 334 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 38 alin. (2) C. pen. În baza art. 118 C.pen., obligă inculpatul, ca pe durata executării măsurii educative, să se supună controlului şi îndrumării Serviciului de Probaţiune Caraş-Severin. Atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării condiţiilor de executare a măsurii educative şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul executării măsurii educative, potrivit art. 123 C.pen. În temeiul art. 274 alin.1 C.proc.pen., obligă inculpatul la plata sumei de 600 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţa publică azi, 23.07.2020.
Hotarare 169/2020 din 23.07.2020În baza art. 391 alin.(1) C.proc.pen., deliberarea şi pronunţarea vor avea loc la data de 23.07.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.07.2020Efectuare adresă.
Incheiere de sedinta din 18.06.2020Suspendat în baza Decret 195-2020.
Incheiere suspendare din 09.04.2020În baza art. 395 alin. 1 C. pr. pen. dispune repunerea pe rol a cauzei. Stabileşte termen la data de 09.04.2020, pentru când se citează părţile. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 12.03.2020.
Incheiere de sedinta din 12.03.2020În temeiul art. 391 alin. 1 C. pr. pen. deliberarea şi pronunţarea vor avea loc la data de 12.03.2020. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 05.03.2020.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 05.03.2020În baza art. 391 alin.(1) C.proc.pen., deliberarea şi pronunţarea vor avea loc la data de 05.03.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 27.02.2020Având în vedere Hotărârea nr.2/29.01.2020 a Adunării Generale a Judecătorilor din cadrul Judecătoriei Reşiţa privind suspendarea activităţii de judecată, va dispune amânarea cauzei, stabilind termen de judecată la data de 27.02.2020, dată pentru care se vor cita părţile.
Incheiere de sedinta din 30.01.2020Citarea inculpatului cu mandat de aducere.
Incheiere de sedinta din 12.12.2019