Dosar 4992/62/2019 din 18.12.2019

rezoluţiune contract


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 4992/62/2019
Data dosar:
18.12.2019
Instanta:
Tribunalul Brașov
Departament:
SECŢIA I CIVILĂ
Obiect:
rezoluţiune contract
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 21.12.2020 la ora 09:00

    Complet: CivD2
  • Admite in parte cererea

    Admite în parte astfel cum a fost ulterior restrânsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul B***** P*** B***** în contradictoriu cu pârâta SC Kebamo Construct SRL, reprezentată legal de administrator, şi, în consecinţă: Constată rezoluţiunea de plin drept a Convenţiei de Rezervare pe care părţile au perfectat-o la data de 30.01.2017. Obligă pârâta să restituie reclamantului suma de 35.797, 39 Euro, respectiv echivalentul în lei al acestei sume la data efectuării plăţii, şi să îi achite dobânda legală aferentă, calculată de la data introducerii cererii de chemare în judecată- 18.12.2019- şi până la achitarea integrală a debitului. Respinge restul pretenţiilor formulate de partea reclamanta. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 8.910 lei cu titlu de cheltuieli parţiale de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de exercitare a căii de atac urmând a fi înregistrată la Tribunalul Braşov. Pronunţată azi, 21.12.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.

    Hotarare 228/2020 din 21.12.2020
  • Sedinta din data de 07.12.2020 la ora 09:00

    Complet: CivD2
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea în cauză la data de 21.12.2020. Pronunţarea se va realiza prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 07.12.2020
  • Sedinta din data de 20.11.2020 la ora 10:15

    Complet: CivD2
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea în cauză la data de 07.12.2020. Pronunţarea se va realiza prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20.11.2020.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 20.11.2020
  • Sedinta din data de 24.07.2020 la ora 10:00

    Complet: CivD2
  • Amână cauza

    Pentru a da posibilitatea părţilor să soluţioneze, în mod amiabil, prezentul litigiu şi pentru ca acestea să depună actele şi precizările solicitate de instanţă, stabileşte termen pentru data de 20.11.2020, ora 10:15, sala T 2.

    Incheiere de sedinta din 24.07.2020
  • Sedinta din data de 29.05.2020 la ora 14:30

    Complet: CivD2
  • Amână cauza

    Pentru ca partea reclamantă să depună înscrisurile solicitate de instanţă, amână soluţionarea cauzei şi stabileşte un nou termen de judecată pentru data de 24.07.2020, ora 10:00, sala T2.

    Incheiere de sedinta din 29.05.2020

Flux dosar


Actualizare GRPD