Dosar 4998/62/2019 din 19.12.2019

pretenţii


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 4998/62/2019
Data dosar:
19.12.2019
Instanta:
Tribunalul Brașov
Departament:
SECŢIA I CIVILĂ
Obiect:
pretenţii
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 05.04.2021 la ora 09:00

    Complet: CivD2
  • Admite in parte cererea

    Respinge excepţiile inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată, lipsei de interes a reclamantului şi prescripţiei dreptului material la acţiune, ce au fost invocate de pârâtul O***** P******. Admite în parte astfel cum a fost ulterior modifică cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul I****** G*******- Alexandru, prin mandatar Voicu Sorin, reprezentat convenţional de avocat Dorin Titus Ionescu, în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Local al oraşului Predeal, şi O***** P******, reprezentat legal de primar, reprezentat convenţional de avocat Bădrăgan Dumitru, şi, în consecinţă: Obligă pârâţii să achite, în solidar, reclamantului suma de 496.000 Euro, respectiv echivalentul în lei al acestei sume de bani la data efectuării plăţii, cu titlu de despăgubiri. Respinge restul pretenţiilor formulate de partea reclamantă . Obligă reclamantul să plătească expertului Jianu Denisa suma de 1.350 lei, cu titlu de onorariu. Obligă pârâţii să achite, în solidar, expertului Jianu Denisa suma de 3.350 lei, cu titlu de onorariu. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de exercitare a căii de atac urmând a fi înregistrată, sub sancţiunea nulităţii, la Tribunalul Braşov. Pronunţată azi, 5.04.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.

    Hotarare 76/2021 din 05.04.2021
  • Sedinta din data de 22.03.2021 la ora 09:00

    Complet: CivD2
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 05.04.2021, urmând ca aceasta să se realizeze prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 22.03.2021
  • Sedinta din data de 18.03.2021 la ora 09:00

    Complet: CivD3- CC
  • Încheiere

    Respinge cererea de recuzare a doamnei judecător Laura Stroia, formulată de pârâtul O***** P****** prin Primar, reprezentat convenţional de avocat Badragan Dumitru în dosarul nr. 4998/62/2019, ca neîntemeiată. Cu cale de atac odată cu hotărârea prin care se va soluţiona fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 18.03.2021.

    Incheiere recuzare din 18.03.2021
  • Sedinta din data de 05.03.2021 la ora 10:15

    Complet: CivD2
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 22.03.2021, urmând ca aceasta să se realizeze prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 05.03.2021
  • Sedinta din data de 18.12.2020 la ora 09:30

    Complet: CivD2
  • Amână cauza

    Pentru a da posibilitatea părţilor să studieze cuprinsul raportului de expertiză şi să formuleze cereri în condiţiile instituite de dispoziţiile art. 337 şi art. 338 din Codul de procedură civilă, amână soluţionarea cauzei şi stabileşte termen pentru data de 05.03.2021, ora 10:15, sala T2.

    Incheiere de sedinta din 18.12.2020
  • Sedinta din data de 04.08.2020 la ora 10:00

    Complet: CivD2-CC
  • Amână cauza

    În vederea întocmirii şi depunerii raportului de expertiză, stabileşte termen pentru data de 18.12.2020, ora 09:30, sala T 2.

    Incheiere de sedinta din 04.08.2020
  • Sedinta din data de 24.07.2020 la ora 12:00

    Complet: CivD2
  • Amână cauza

    În vederea audierii expertului desemnat în cauză pentru efectuarea raportului de expertiză, cu privire la timpul necesar pentru efectuarea lucrării de specialitate şi costul estimativ al acesteia, amână soluţionarea cauzei şi stabileşte un termen intermediar pentru data de 04.08.2020, ora 10:00, sala T2.

    Incheiere de sedinta din 24.07.2020
  • Sedinta din data de 26.06.2020 la ora 14:45

    Complet: CivD2
  • Amână cauza

    Pentru ca partea reclamantă să depună actele solicitate de către instanţa de judecată, stabileşte termen pentru data de 24.07.2020, ora 12:00, sala T 2.

    Incheiere de sedinta din 26.06.2020

Flux dosar


Actualizare GRPD