Momentan nu exista nici o parte in acest dosar
Admite cererea formulată de reclamantul NICOLAE PETRE în contradictoriu cu pârâta CASA JUDEŢEANĂ DE PENSII CONSTANŢA, având ca obiect contestaţie împotriva Deciziei nr. 289290/25.07.2019. Anulează Decizia nr. 289290/25.07.2019 emisă de pârâtă. Obligă pârâta la emiterea unei noi decizii de recalculare a drepturilor de pensie ale reclamantului prin valorificarea sumelor reprezentând „total brut” atestate de adeverinţa nr. F1/8/429/19.06.2019 emisă de Societatea Naţională de Transport Feroviar de Marfă „CRR MARFĂ” S.A.. Obligă pârâta CASA JUDEŢEANĂ DE PENSII CONSTANŢA să plătească reclamantului suma netă rezultată din aplicarea sarcinilor fiscale asupra diferenţei de drepturi de pensie dintre pensia cuvenită si cea încasată, de la data de 01.08.2019 până la emiterea deciziei de recalculare. Obligă pârâta la plata către reclamant a sumei de 500 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocaţial. Executorie de drept, potrivit art. 448 alin. 1 pct. 4 Cod procedură civilă. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Tribunalul Constanţa, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 19 decembrie 2019.
Hotarare 3279/2019 din 19.12.2019amana pronuntarea la data de 19.12.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 06.12.2019amana pronuntarea la data de 06.12.2019
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 22.11.2019