K***** I***** I********** R* S*
ReclamantL******* D****
PârâtAdmite în parte cererea. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 495,76 lei, reprezentând contravaloare servicii prestate şi neachitate conform contractului şi a sumei de 159,59 lei reprezentând penalităţi de întârziere facturate de creditorul cedent. Respinge ca neîntemeiate celelalte capete de cerere. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria Piteşti. Executorie de drept. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de grefa instanţei, azi, 17.09.2019.
Hotararecameraconsiliu5278/2019 din 17.09.2019Încuviinţează proba cu înscrisuri. Ia act că pârâta nu a formulat întâmpinare. Emite adresă către reclamantă pentru a depune la dosar dovada încheierii contractului de prestare servicii de telefonie mobilă, a postului telefonic nr. ...., întrucât la dosar a fost depus numai contractul aferent postului telefonic cu nr. .... deşi facturile sunt emise pentru ambele posturi. Amână judecarea cauzei la 17.09.2019. Pronunţată în şedinţa publică de la 04 Iunie 2019
Incheiere de sedinta din 04.06.2019